Antena LIVE

Curs valutar

Lecţie de supravieţuire din partea unui copil de 10 ani

Deşi are doar 10 ani, un băiat din Utah ar putea să predea cursuri de supravieţuire. Folosindu-se de cunoştinţele aflate de la televizor dar şi de inspiraţia de moment, copilul a reuşit să supravieţuiască aproape 30 de ore în sălbăticie. S-a adăpostit de ploaie în spatele unor pietre, şi-a filtrat apa de băut prin haine şi a încercat chiar să îşi gătească

De la 25.08.2015, 16:42
WhatsApp
Vezi și:

Deşi are doar 10 ani, un băiat din Utah ar putea să predea cursuri de supravieţuire. Folosindu-se de cunoştinţele aflate de la televizor, dar şi de inspiraţia de moment, copilul a reuşit să supravieţuiască aproape 30 de ore în sălbăticie. S-a adăpostit de ploaie în spatele unor pietre, şi-a filtrat apa de băut prin haine şi a încercat chiar să îşi gătească

În braţele salvatorilor, nimic nu trădează că, în ultimele 30 de ore, băiatul pe nume Malachi a rătăcit singur pe munte, nemâncat, prin frig şi ploaie. În vârstă de 10 ani, aventurierul era, zilele trecute, în expediţie pe munte, alături de familie. S-a îndepărtat însă şi nu a mai găsit drumul de întoarcere.

29 de ore, salvamontiştii, părinţii şi zeci de voluntari l-au căutat prin pădurea deasă. În cele din urmă, un câine special antrenat i-a luat urma.

Băiatul le-a povestit salvatorilor că, peste noapte, s-a ascuns între nişte pietre ca să nu îl ude ploaia. Iar emisiunile de explorare care îl pasionează atât de mult l-au ajutat să rămână în viaţă. Şi-a folosit geaca pentru a filtra apa, ca să aibă ce bea. A încercat chiar să facă un foc şi să gătească câteva ciuperci, dar asta nu i-a reuşit.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

extern utah sua supravietuire
Întrebarea zilei
Considerați că numărul mare de accidente rutiere justifică majorarea tarifelor RCA?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025