Liderii UE pregătesc un white paper pentru reînarmare, după ce au eşuat în a prezenta un plan clar privind garantarea securităţii Ucrainei
România exclude trimiterea de trupe în Ucraina, a anunţat Ilie Bolojan la finalul consultărilor avute cu liderii europeni la summitul de la Bruxelles. Un eveniment care a avut ca miză cursa înarmării, după ce SUA au arătat o poziţie din ce în ce mai ostilă faţă de statele europene şi tinde spre politică externă aliniată doleanţelor Rusiei. UE şi Marea Britanie sunt decise să nu lase Kievul fără sprijin.
De Redactia Observator la 07.03.2025, 14:33Două subiecte mari au ajuns pe masa discuţiilor reuniunii extraordinare a Consiliului European. Primul subiect fierbinte, reînarmarea Europei, planul prezentat de Ursula von der Leyen, ca statele din Europa să investească mai mult în industria de Apărare. Vorbim de mai multe instrumente, 150 de miliarde de euro, un prim pas, printr-un împrumut pe care îl va face UE, iar banii vor fi puşi la dispoziţia statelor membre pentru a investi în industria de apărare naţională.
Mai sunt şi alţi bani dn fondul de coeziune ce nu este cheltuit de fiecare stat membru, prin proiecte ca banii să fie rerutaţi şi Banca Europeană de Investiţii deblochează investiţiile pentru proiecte în Apărare. Însă, potrivit surselor Observator, se mai lucrează la un plan la Consiliul European, un white paper, care va fi gata cel mai probabil pentru următorul summit din a doua jumătate a lunii martie, care să vină în sprijinul acestui plan de reînarmare prezentat de von der Leyen.
A fost unanimitate în ceea ce priveşte acest plan, cele 27 de state membre au fost de acord cu această reînarmare, deşi unii lideri au avut obiecţii asupra sumelor prea mici care sunt îndreptate către Apărare la nivelul UE.
Liderii UE pregătesc un "white paper"
Celălat subiect care a fost pe agendă, ajutorarea Ucrainei, în contextul în care SUA au întrerupt livrările de armament. Ungaria a făcut notă discordantă în ceea ce priveşte acest acord politic. Această decizie nu a luat pe nimeni prin surprindere, având în vedere alianţa lui Orban cu Robert Fico. Însă, premierul Slovaciei a fost pentru ajutorarea Ucrainei, punând pe masă şi chiar în textul acordului problema tranzitului de gaze.
Liderii europeni nu au prezentat un plan clar privind modul în care Europa ar putea garanta securitatea Ucrainei pe termen lung fără sprijinul SUA, în condițiile în care Washingtonul a luat măsuri pentru a se distanța de conflict, notează Kyiv Independent.
Întrebați cum ar putea Europa să ofere garanții de securitate Ucrainei fără sprijinul SUA, atât președintele Consiliului European, António Costa, cât și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au evitat să ofere detalii concrete, preferând să laude rezistența armatei ucrainene. "Cea mai bună garanție de securitate sunt ucrainenii înșiși", a declarat Costa.