Luca, un medic de 37 de ani, a fost ucis de un şofer român beat, la Roma. Italianul făcea jogging când a fost spulberat cu BMW-ul şi aruncat zeci de metri pe asfalt
Medicul din Cagliari care şi-a găsit sfârşitul la Roma, marţi seară, spulberat cu BMW-ul de un şofer român băut, în timp ce făcea jogging, se numea Luca Furcas şi avea doar 37 ani. Impactul a fost atât de puternic, încât bărbatul a fost aruncat zeci de metri pe asfalt. Din păcate, efortul echipajelor de urgenţă de a-l salva a fost inutil, fiind declarat decesul.
De Redactia Observator la 21.03.2024, 11:51Marţi seară, Luca Furcas, un medic din Cagliari care venise la Roma din motive de studiu, alerga în apropiere de Villa Borghese când s-a produs nenorocirea. Toate planurile lui de viitor au fost spulberate într-o secundă, când un BMW condus de un şofer român l-a lovit în plin.
Potrivit publicaţiei castedduonline.it, impactul a fost atât de puternic, încă italianul de 37 de ani a fost aruncat zeci de metri pe asfalt. Din păcate, efortul echipajelor de salvare de a-l readuce la viaţă a fost inutil, medicii de pe ambulanţă fiind nevoiţi să declare decesul. Abia după câteva ore și o serie de verificări, poliţiştii au identificat victima ca fiind medicul Luca Furcas. La momentul accidentului, care s-a produs pe Via Pinciana, în jurul orei 21.30, tânărul nu avea la el decât smartphone-ul.
Şoferul român era băut
La volanul BMW-ului se afla un şofer român în vârstă de 26 de ani, care conducea băut. Testat cu cu etilotestul, rezultatul a fost pozitiv. El este acuzat acum de ucidere rutieră.
Dinamica accidentului încă este cercetată de polițiștii locali, care examinează inclusiv imaginile surprinse de camerele de supraveghere și audiază martori.