Luminile festive de Crăciun s-au aprins şi la Vatican
Momentul a fost, anul acesta, şi mai spectaculos ca de obicei deoarece a fost inaugurat şi un nou sistem de iluminat pentru faţada impunătoarei catedrale Sfântul Petru
De Redactia Observator la 20.12.2014, 09:26- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Momentul a fost, anul acesta, şi mai spectaculos ca de obicei deoarece a fost inaugurat şi un nou sistem de iluminat pentru faţada impunătoarei catedrale Sfântul Petru
Aprinderea luminiţelor în marele brad de Crăciun din Piaţa Sfântul Petru deschide, prin tradiţie, sezonul sărbătorilor de sfârşit de an la Roma. În piaţă este, întotdeauna, instalată, după obiceiul catolic, o reproducere a ieslei cu pruncul Iisus Christos dar, de regulă, aceasta este iluminată câteva zile mai târziu. Anul acesta, însă, luminile s-au aprins în aceeaşi seară în brad şi apoi în ieslea de Crăciun.
Bradul înalt de peste 25 de metri a fost adus, de această dată, din munţii provinciei italiene Calabria. Iar statuile de teracotă, în mărime naturală, care populează scena cu pruncul sfânt au venit de la Verona. O parte din ele provin din decorul unui spectacol de operă prezentat în celebra Arenă antică din acel oraş.
Catedrala şi colonada sa vor fi, de acum înainte, iluminate de 315 reflectoare economice, cu leduri. Vaticanul îşi aduce, astfel, contribuţia la reducerea consumului de energie şi nu în ultimul rând a costurilor. Papa Francisc a spus, cu acest prilej, că mesajul de lumină, speranţă şi iubire al bradului şi ieslei de Crăciun se adresează tuturor sufletelor din lume şi va dăinui şi pentru generaţiile viitoare. papa nu apare, a dat la radio asta.