Macedonia a deschis imigranţilor granița de sud cu Grecia
Criza imigranţilor continuă în Europa. Peste 4.500 de oameni aflaţi la bordul mai multor ambarcaţiuni au fost salvaţi de marina italiană. Iar la graniţa dintre Macedonia şi Grecia, refugiaţii au spart cordonul de securitate şi îşi văd nestingheriţi de drum.
De Redactia Observator la 23.08.2015, 20:30- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Criza imigranţilor continuă în Europa. Peste 4.500 de oameni aflaţi la bordul mai multor ambarcaţiuni au fost salvaţi de marina italiană. Iar la graniţa dintre Macedonia şi Grecia, refugiaţii au spart cordonul de securitate şi îşi văd nestingheriţi de drum.
Refugiaţii care reuşesc să ajungă la graniţa dintre Grecia şi Macedonia nu mai au nicio oprelişte. Copleşţi, cei de la Poliţia de Frontieră au primit ordin să le acorde liberă trecere. Aşa că cel puţin două mii de oameni trec pe aici în fiecare zi. Grănicerii nu li se mai opun, aşa cum făceau până ieri.
Macedonia a devenit punctul cel mai fierbinte de pe harta Europei. Oficialii ONU atrag atenţia asupra faptului că situaţia de la graniţa de nord a Greciei ar putea provoca o criză umanitară.
De la graniţa de sud a Macedoniei, refugiaţii se înghesuie în trenuri şi autobuze. Germania este una dintre principalele lor destinaţii.
Marea Mediterană a devenit cea mai sângeroasă rută pentru imigranţii din Orientul Mijlociu, Asia şi Africa. Peste 20 de ambarcaţiuni au emis semnale SOS către marina italiană, în apropierea coastelor Libiei. În urma operaţiunilor din Mediterană, câteva mii de refugiaţi au fost salvaţi.