Antena LIVE

Curs valutar

Victoria lui Macron, salutată de liderii europeni. Mesajele primite de preşedintele ales al Franţei

Victoria lui Emmanuel Macron în alegerile prezidenţiale din Franţa a fost salutată atât de liderii de la Paris, cât şi de cei europeni.

De la 07.05.2017, 22:22

Victoria lui Emmanuel Macron în alegerile prezidenţiale din Franţa a fost salutată atât de liderii de la Paris, cât şi de cei europeni.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că francezii au ales “un viitor european”.

Franţa rămâne “în centrul Europei", a scris pe Twitter şeful diplomaţiei germane, Sigmar Gabriel.

La rândul său, premierul britanic Theresa May “îl felicită călduros” pe Macron, a spus purtătorul ei de cuvânt.

Pe acelaşi subiect

La Paris, preşedintele francez Francois Hollande l-a “felicitat călduros” pe Emmanuel Macron, potrivit unui comunicat.

“L-am sunat în această seară (duminică – n.r.) pe Emmanuel Macron pentru a-l felicita călduros pentru alegerea sa la Preşedinţia Republicii”, a afirmat Hollande într-un comunicat.

Victoria sa detaşată confirmă “că majoritatea concetăţenilor noştri au vrut să se reunească în jurul valorilor Republicii şi să îşi marcheze ataşamentul faţă de Uniunea Europeană, precum şi deschiderea Franţei în lume”, a adăugat el.

“Stânga de la guvernare” trebuie să aibă o contribuţie la mandatul de cinci ani, a aprecizat premierul Bernard Cazeneuve. El a salutat “luciditatea alegătorilor” care au “respins proiectul funest al extremei-drepte”.

La rândul său, ministrul francez de Externe l-a felicitat pe noul preşedinte.

Candidatul En Marche!, Emmanuel Macron, de centru, este noul preşedinte-ales al Franţei, arată un exit-poll, difuzat de France 24. El a obţinut 65,099% din voturi.

Sursa: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

extern victorie macron presedinte lideri europeni mesaje
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Țara care renunță la clasa pregătitoare. Copiii vor începe şcoala cu un an...
Fanatik.ro
Publicat 19.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Uluitor | Sanatoriul Techirghiol, obligat să plătească 50.000 de lei unui...
Gandul
Publicat 19.09.2024
„Asasinul” trimis de Iran pentru a-l ucide pe Netanyahu este un pensionar...
Adevărul
Publicat 19.09.2024
Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit civil. Cum a arătat cântăreața în ziua...
A1
Publicat 19.09.2024
Horoscopul zilei de 21 septembrie 2024. Gemenii trebuie să se desprindă de...
CaTine
Publicat 20.09.2024
Descinderi acasă la Nuțu Cămătaru! Au fost găsite maimuțe, păsări...
spynews.ro
Publicat 19.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Zodiile care au noroc în toate în luna octombrie. Scapă de datorii, de...
Click.ro
Publicat 19.09.2024
Primele recenzii iPhone 16. Ce spun experții și utilizatorii despre noul...
Useit
Publicat 19.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Adevărul despre dispariția gemenilor din Târgu Jiu. Tatăl celor doi copii a...
Redacţia.ro
Publicat 19.09.2024
Cum și-a pierdut Irinel Columbeanu averea. Mihai Albu: „Nu pe femei și...
libertatea.ro
Publicat 19.09.2024
Cardi B a fost criticată de fani pentru rutina ei intensă de antrenamente....
ZU
Publicat 19.09.2024
Copănele de pui în crustă crocantă de porumb. Rețetă adorată de întreaga...
Hello taste
Publicat 19.09.2024
Ce trebuie să faci pentru a crește stima de sine a fetei tale, potrivit...
Deparinti
Publicat 19.09.2024
Taximetriștii, la un pas de revoltă: „Dispeceratele au creat un adevărat...
ziare.com
Publicat 19.09.2024
Eiza González a purtat o rochie roz cu decolteu la premiile Emmy. A avut aceeași...
Happy
Publicat 19.09.2024
Efectele lipsei de fibre în dieta femeilor însărcinate. Sfaturi pentru o...
Medicool
Publicat 19.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024