Antena LIVE

Curs valutar

Maia Sandu a explicat de ce nu a anulat alegerile din R. Moldova, în ciuda fraudelor: "Să câștigăm în faţa hoților prin puterea votului nostru!"

Preşedinta Maia Sandu a anunţat joi că a fost informată de instituţiile statului despre existenţa unei reţele imense de cumpărare de voturi, care a afectat turul I al alegerilor prezidenţiale şi referendumul pentru aderarea la Uniunea Europeană, dar cu toate acestea a decis să meargă mai departe cu turul al doilea de scrutin, în loc să ordone repetarea alegerilor, cerând totodată justiţiei să se trezească "în ultimul ceas" şi să acţioneze.

De la 25.10.2024, 09:27
WhatsApp
Maia Sandu a explicat de ce nu a anulat alegerile din R. Moldova, în ciuda fraudelor: "Să câștigăm în faţa hoților prin puterea votului nostru!" Profimedia Images

"Am fost întrebaţi dacă e cazul să nu recunoaştem aceste alegeri şi să organizăm alegeri repetate", a spus Maia Sandu, într-un mesaj video publicat pe Facebook. Şefa statului a spus însă că este de părere că procesul electoral nu trebuie oprit şi a cerut instituţiilor statului să facă publice probele despre fraudă şi să-i sancţioneze pe cei care se fac vinovaţi.

Maia Sandu a avut din nou un discurs critic la adresa justiţiei din Moldova, menţionând că aceasta "s-a opus în aceşti ani oricărei curăţări şi a eşuat să ducă la bun sfârşit dosarele de corupţie mari"

"Dacă justiţia nu se trezeşte în ultimul ceas şi închide ochii la vânzarea ţării, viitorul Moldovei pentru decenii este în pericol", a avertizat Maia Sandu, potrivit News.ro.

Maia Sandu a spus că în cele din urmă depinde de oameni să determine viitorul Moldovei şi le-a cerut în special moldovenilor din diaspora să se mobilizeze la vot pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. "Haideţi să fim 350.000 de moldoveni din diasporă în turul 2 (în turul 1 au votat aproape 250.000 de alegători în diaspora - n.r.). Mai avem o bătălie de dat! Să câştigăm în faţa hoţilor prin puterea votului nostru! Sunaţi acasă, convingeţi rudele să iasă la vot, spuneţi-le ce putem pierde şi haideţi să ne mobilizăm şi să nu lăsăm ţara pradă hoţilor", le-a transmis Maia Sandu moldovenilor de peste hotare într-un mesaj video separat.

Pe acelaşi subiect

Aceste apeluri vin după ce poliţia a declarat că oligarhul pro-rus fugar Ilan Şor a canalizat din Rusia 39 de milioane de dolari către cel puţin 138.000 de alegători, în septembrie şi octombrie. Autorităţile moldovene susţin că alegerile au fost afectat de o schemă masivă de fraudare, menită să învingă tabăra pro-europeană, iar în această schemă este implicată Rusia.

"Fără cumpărarea de voturi, rezultatul de astăzi ar fi fost altfel. Nu ar fi fost emoţiile legate de rezultatul referendumului. Am fi avut o victorie detaşată şi pentru alegerile prezidenţiale, şi pentru referendum", a arătat Maia Sandu.

Ea a explicat însă că a respins sugestiile de a ordona repetarea alegerilor, deoarece "nimeni nu are dreptul să le refuze cetăţenilor o exprimare masivă, sinceră şi liberă a voinţei lor".

"În calitate de preşedinte am fost informată de către instituţiile statului despre existenţa unei reţele imense de cumpărare de voturi. Am fost întrebaţi dacă e cazul să nu recunoaştem aceste alegeri şi să organizăm alegeri repetate. Procesul electoral nu trebuie oprit dintr-un motiv esenţial: votul masiv, sincer, liber al cetăţenilor care au votat cu dragoste de ţară nu poate fi anulat de nimeni. (…) Votul masiv al cetăţenilor ne oferă un credit enorm de încredere şi validare că drumul ales de noi e unul corect. (…) Totodată trebuie să nu permitem realizarea scenariilor de destabilizare a ţării. (…) Mergem în turul II. (…) Contăm pe mobilizarea oamenilor care văd că ţara e sub asediu, care văd că în ţara noastră a fost pus un cal troian", a arătat Maia Sandu.

"Să mergem mai departe în turul al doilea. Contăm strict pe poporul nostru, aşa cum a fost întotdeauna cazul atunci când soarta ţării a fost în joc", a spus ea, subliniind că este de datoria sistemului judiciar să se "trezească" şi să abordeze problema mitei electorale.

Maia Sandu a acuzat că "justiţia din Moldova s-a opus în aceşti ani oricărei curăţări şi a eşuat să ducă la bun sfârşit dosarele de corupţie mari".

"Tot poporul ştie, doar ei nu ştiu ce era în sacoşa primită de Dodon de la Plahotniuc. Doar ei nu ştiu cine sunt oamenii care au furat miliardul de la cetăţenii Moldovei. Justiţia din Moldova nu a văzut cum a câştigat Ilan Şor alegerile din Orhei, Găgăuzia şi din alte scrutine locale", a menţionat şefa statului.

"Fac apel către instituţiile statului – să asigure integritatea procesului electoral, să facă publice probele despre fraudă, să-i sancţioneze pe cei care se fac vinovaţi de cumpărarea voturilor", a îndemnat Maia Sandu.

Maia Sandu, pe primul loc în turul 1 al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova

Actuala preşedintă s-a clasat pe primul loc în alegerile prezidenţiale, dar nu a reuşit să obţină 50% din voturi şi acum se confruntă cu un al doilea tur de scrutin împotriva fostului procuror general Alexandr Stoianoglo, care este susţinut de un partid tradiţional pro-rus.

În cadrul referendumului, o majoritate surprinzător de mică în comparaţie cu sondajele de opinie - 50,46% dintre alegători - a susţinut aderarea la UE.

Poliţia l-a acuzat pe oligarhul Ilan Şor de o încercare de a mitui 130.000 de alegători. Acesta neagă fapta, iar Kremlinul a negat orice amestec. La rândul lui, Şor contraatacă şi pune sub semnul întrebării numărarea voturilor,  după ce voturile moldovenilor din străinătate au împins votul "da" la referendum la peste 50%.

Şeful poliţiei din Moldova, Viorel Cernăuţeanu, a declarat joi, în cadrul unui briefing, că Şor a folosit Promsvyazbank (PMB Bank) din Rusia pentru a transfera 24 de milioane de dolari în octombrie şi 15 milioane de dolari în septembrie, pentru a plăti alegătorii.

În timpul campaniei electorale, Şor s-a oferit deschis să-i plătească pe cetăţenii moldoveni pentru a-i convinge pe alţii să voteze "nu" la referendum şi să susţină un anumit candidat, pe care nu l-a numit public. El a recurs la un serviciu de tip chatbot pe platforma de mesagerie Telegram pentru a da instrucţiuni amatorilor cum să intre în posesia banilor. Poliţia spune că a blocat 97 de chatboturi înainte de vot care le explicau oamenilor cum să folosească aplicaţia bancară Promsvyazbank şi să obţină banii.

Maia Sandu a revendicat victoria la referendumul privind Uniunea Europeană

În noaptea de duminică spre luni, la câteva ore după închiderea urnelor, Maia Sandu a numit campania "o luptă nedreaptă" şi a revendicat victoria la referendumul menit să consacre în Constituţie parcursul Moldovei spre UE. Ea a declarat că există "dovezi clare" că grupuri criminale susţinute de "forţe străine ostile intereselor naţionale" au urmărit să cumpere 300.000 de voturi.

La rândul său, Moscova a denunţat votul din Moldova ca nefiind liber. Miercuri, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că Statele Unite şi Uniunea Europeană s-au amestecat în campanie.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

republica moldova maia sandu alegeri referendum
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în ciorba falsă de burtă ca să aibă un gust deosebit. Ingredientul...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
De ce nu ar trebui să-ți faci patul imediat după ce te-ai trezit, dimineața
spotmedia.ro
Publicat 19.11.2024
Meteorologii Accuweather au anunțat prognoza pentru zilele alegerilor 2024. Cum...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Pe cine vede Crin Antonescu în turul 2 pentru președinție și cine va fi la...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului 2024. Ce tradiții, obiceiuri și...
A1
Publicat 20.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Ce au putut să scrie kosovarii după ce UEFA a dat decizia în cazul meciului...
Redacţia.ro
Publicat 20.11.2024
Unde s-ar fi ascuns milionarul Dorel Tamaș, care a scăpat prin prescriere. El a...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024