Antena LIVE

Curs valutar

Mama bolnavă riscă închisoarea pentru că nu îşi lasă copiii la şcoală de frica Covid-19: "Dacă mă îmbolnăvesc voi muri"

O mamă riscă pedeapsa cu închisoarea pentru că a refuzat să-şi lase copiii să se întoarcă înapoi la şcoală, pe fondul temerilor legate de Covid-19.

De la 27.10.2020, 13:30
WhatsApp
Mama suferă de diabet de tip 1, iar fiul ei de astm Profimedia

Katy Simpson, în vârstă de 29 de ani, a ales să-și ţină acasă cei doi copii, pe fiul său Damien și fiica Alisha, ambii în vârstă de șase ani, în ciuda școlilor şi-au deschis porţile încă din luna septembrie.

Mama celor doi copii are diabet zaharat de Tip 1 şi o tiroidă subactivă, fapt ce o clasifică în categoria persoanelor de risc, vulnerabili.

Katy a părăsit de foarte puţine ori casa încă de când au fost introduse pentru prima dată măsurile de carantinare în martie şi face scurte vizite sptămânale doar până la magazin.

Pentru că nu şi-a dorit să aibă şanse mai mare să fie expusă virusului şi-a ţnut cei doi copii acasă în loc să îi trimită la şcoală. Ea a anunţat personalul din învăţământ de decizia luată.

La începutul săptămânii însă a fost vizitată de un ofiţer din domeniul educaţiei care i-a înmânat o citaţie, fiind informată că este chemată în instanţă.

Astfel, femeia a aflat că trebuie să plătească o amentă de 2.500 de lire sterline şi riscă de până la 3 luni de închisoare dacă nu îşi va schimba decizia de a nu lăsa copiii să se întoarcă în bănci.

Potrivit Daily Mail, conform Legii Educaţiei din 1996, poate fi constatat faptul că părintele încalcă legea în cazul în care copilul nu reuşeşte să ajungă în mod frecvent la şcoală şi nu există o „justificare rezonabilă” pentru absenteism.

„Absenţa de la şcoală dăunează şanselor elevului de a obţine o educaţie bună. Reduce perspectivele pentru viitor, perturbă rutina şcolară şi educaţia. Elevul, cât şi comunitatea devin vulnerabili în faţa unui comportament antisocial, fiind posibilă şi creşterea criminalităţii în rândul tinerilor. Suntem deosebiţi de îngrijoraţi pentru că, în ciuda faptului că ştiţi gravitatea situaţiei, nu aţi acceptat să asiguraţi prezenţa regulată a copiilor dumneavoastră la şcoală şi nu aţi acceptat să participaţi la întâlniri pentru a primi ajutor şi asistenţă în acest sens. Având vedere acest lucru, nu avem altă opţiune decât de a începe procedurile de urmările penală pentru infracţiune în temeiul Legii Educaţiei din 1996, care prevedere o amendă de până la 2.500 de lire sterline şi o pedeapsă de până la trei luni de închisoare” a fost mesajul transmis de unitatea şcolară pentru mamă.

Katy, care de altfel este şomeră în prezent, a declarat că rămâne fermă şi nu îşi va lăsa copiii să se întoarcă la şcoală în ciuda avertismentului primit.

"Nu este vorba doar despre mine"

Femeia se teme din cauza Covid-19, mai ales că au fost lansate noi restricţii în oraşul Redcar, North Yorkshire, zonă în care locuieşte.

„Nu există două alegeri în acest sens. Dacă voi fi infectată cu virusul voi muri. Sunt o mamă singură şi nu am familia aproape pentru a mă ajuta cu creşterea copiilor. Nu pot risca. Mă îmbolnăvesc foarte uşor mereu, iar simptomele sunt mai severe. Virusul a ucis mii de oameni şi se pare că situaţia se va înrăutăţi din nou. Am încercat să le explic, dar pur şi simplu nu vor să asculte. Au încercat să organizeze şedinţe în care eu să particip, dar parcă nu vor să înţeleagă. Sunt împietrită de ideea că aş putea să mă îmbolnăvesc, aşa că nu pot ieşi din casă. Chiar dacă alţi oameni i-ar duce la şcoală, numărul de persoane cu care ar intra în contact rămâne prea mare şi nu ar fi în siguranţă. Fiul meu Damien are de asemenea astm, nu este vorba doar despre mine. Acum mă ameninţă în instanţă şi nu sunt sigură că voi merge, fiindcă sunt prea speriată.” a declarat mama celor doi copii. 

Conform Daily Mail, unitatea şcolară a fost contactată pentru a comenta situaţia, dar nu au oferit până acum niciun răspuns.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa observator.tv@digitalag.ro.

Larisa Andreescu

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro. ...

coronavirus educatie scoala
Întrebarea zilei
V-ați simțit vreodată în pericol din cauza comportamentului iresponsabil al altor persoane pe pârtie?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Anunț oficial pentru toți șoferii cu permis categoria B. Regulă nouă de...
Fanatik.ro
Publicat 04.01.2025
China conduce revoluția vehiculelor electrice. Este și bine, și rău pentru mediu
spotmedia.ro
Publicat 04.01.2025
China pariază puternic pe trenurile de mare viteză: Cel mai nou prototip poate...
spotmedia.ro
Publicat 31.12.2024
Am făcut calculul. Câți bani trebuie să ai în contul bancar, pentru a putea...
Gandul
Publicat 05.01.2025
Marea autostradă din România plănuită în anii '80 care nu a mai fost...
Adevărul
Publicat 05.01.2025
Florin Piersic s-a retras la mănăstire la final de an. Actorul a ajuns de...
A1
Publicat 04.01.2025
Horoscopul zilei de 6 ianuarie 2025. Leii primesc o veste bună. Află ce se...
CaTine
Publicat 05.01.2025
Dubaiul e mai mic decât Bucureștiul! Gabi Bădălău, suspicios de aproape de...
spynews.ro
Publicat 05.01.2025
Din altă lume! Megaorașul din China despre care nu vorbește nimeni, dar e la...
GSP
Publicat 03.01.2025
Cu ce bunătăți se delectau câinii lui Ceaușescu. Românii rar aveau așa ceva...
Click.ro
Publicat 04.01.2025
Care sunt cele mai rare culori din lume. Unul dintre pigmenți era mai scump...
Useit
Publicat 05.01.2025
Ce monedă trebuie să ai în buzunar, în noaptea de Revelion. Îți va aduce noroc
Redacţia.ro
Publicat 31.12.2024
Militarii care devin atacatori: Unde greșește SUA în sprijinirea veteranilor...
libertatea.ro
Publicat 04.01.2025
Demi Lovato și Jordan „Jutes” Lutes au sărbătorit Revelionul împreună....
ZU
Publicat 05.01.2025
Ouă umplute cu cremă de avocado. Rețeta unui adevărat deliciu pentru platoul...
Hello taste
Publicat 05.01.2025
Dermatita de iarnă la copii: cauze și soluții pentru pielea uscată
Deparinti
Publicat 05.01.2025
Cele mai bune diete pentru 2025, dezvăluite într-un nou raport: există o...
ziare.com
Publicat 05.01.2025
Actrița Hazal Kaya a facut retrospectiva anului 2024 pe Instagram. Ce imagini de...
Happy
Publicat 03.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum să combați oboseala cronică în lunile reci. Trucuri pentru mai multă energie
Medicool
Publicat 05.01.2025