Mamă singură, bătută timp de 4 ore la prima întâlnire cu un bărbat
O mamă singură din Brazilia a fost bătută timp de patru ore, la prima întâlnire cu un bărbat pe care l-a cunoscut pe internet.
De Redactia Observator la 21.02.2019, 07:51O mamă singură din Brazilia a fost bătută timp de patru ore, la prima întâlnire cu un bărbat pe care l-a cunoscut pe internet.
Elaine Caparroz, în vârstă de 57 de ani, a fost atacată cu brutalitate de Vinicius Serra, 27, în apartamentul ei din Rio de Janeiro.
În urma asaltului femeia a suferit multiple fracturi la față, traumatisme grave la ochi , și-a pierdut dinți și are nasul spart. Medicii au avut nevoie de peste 40 de copci pentru a reuși să-i coase rănile.
Deși a încercat să se apere, Elaine nu a avut nicio șansă în fața atacului violent. Imagini filmate imediat după episodul violent arată o casă devastată, mobilă distrusă și sânge peste tot, semn că agresorul a târât-o prin toată locuința.
Părea un bărbat liniștit
Norocul femeii a fost că vecinii au auzit-o țipând și au chemat imediat agenții de securitate din clădire. Aceștia nu au stat prea mult pe gânduri și au intrat in apartament, moment în care agresorul a încercat să fugă. Bărbații blocaseră însă toate ieșirile și au reușit să-l rețină până la sosirea polițiștilor.
Potrivit The Sun, Elaine Caparroz, femeie de afacere, l-a invitat pe bărbat, student la Drept, să ia cina amândoi, în apartamentul ei. După opt luni de discuții pe internet, era pentru prima oară când se vedeau față în față,
"Vorbeam online de mult timp și credeam că prietenia noastră va evolua în ceva foarte bun. L-am invitat în casă, mă simțeam confortabil. Credeam că-l știu din discuțiile noastre", a povestit Elaine.
S-a trezit din somn și a început să o bată
Bărbatul i-a propus să stea în brațele lui și să adoarmă împreună, iar femeia a adormit. Câteva ore mai târiu, din senin, bărbatul a trezit-o din somn și a început să o bată.
"Era deasupra mea și îmi tot dădea cu pumnii. M-am trezit cu el dându-mi pumni în față. Țipa, înjura și mă bătea foarte tare. Am încercat să mă apăr, dar cu fiecare pumn credeam că o să mor", a mărturisit ea.
Chestionat de polițiști, bărbatul a declarat că ar fi băut mult vin și ar fi adormit. Acesta a pretins că a suferit "un episod psihotic" care l-a "forțat" să o lovească timp de patru ore.
Detectivii încă încearcă să înțeleagă ce a intenționat să facă bărbatul. Luni, un judecător a decis să-l aresteze preventiv. Vinicius Serra va fi anchetat pentru tentativă de omor.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și