Antena LIVE

Curs valutar

Marea Moartă, izvor de sănătate. Apa, de 10 ori mai sărată decât a Mării Negre, tratează şi boli de inimă

300 de zile însorite pe an, plaje liniştite şi tratamente pentru zeci de afecţiuni. Asta găsesc turiştii care merg la Marea Moartă, în Israel. Apa este de zece ori mai sărată decât cea din Marea Neagră. Aşadar, în ea pot intra fără teamă chiar şi cei care nu ştiu să înoate.

De la 08.07.2018, 00:40
WhatsApp
Vezi și:

300 de zile însorite pe an, plaje liniştite şi tratamente pentru zeci de afecţiuni. Asta găsesc turiştii care merg la Marea Moartă, în Israel. Apa este de zece ori mai sărată decât cea din Marea Neagră. Aşadar, în ea pot intra fără teamă chiar şi cei care nu ştiu să înoate.

Coasta Mării Moarte se află la aproape 400 de metri sub nivelul mării. Este cea mai joasă altitudine de pe glob. Despre beneficiile ei pentru sănătate se ştie încă de pe vremea lui Aristotel, de peste două milenii. 

Romanii veneau la Marea Moartă ca să îşi trateze anumite boli de piele. Astăzi, turiştii bat distanţe de mii de kilometri ca să se scalde în apele sărate. De la artrită la boli de inimă, aproape toate afecţiunile cronice frecvente se pot trata la Marea Moartă. 

Dacă ai afecţiuni de genul o eczemă undeva pe corp şi faci o cură de 3-7 zile la Marea Moartă, pur şi simplu se vindecă acea eczemă, povesteşte un turist.

Apa Mării Moarte este de peste zece ori mai sărată decât cea din Marea Neagră. Din cauza salinităţii ridicate, în adâncuri nu există peşti sau plante, de aceea i se spune Marea Moartă. 

Plajele de la Marea Moartă nu seamănă cu cele din staţiunile noastre. Nisipul pare, mai degrabă, o pudră fină. Terasele lipsesc, la fel şi muzica. Se aude doar apa care scaldă uşor plaja. Este atât de linişte, încât grupuri de credincioşi din toată lumea se roagă în mijlocul mării.

Selma, o turistă venită din Germania la staţiunile de la Marea Moartă, stă aici aproape o lună, timp în care face băi zilnice în apa sărată. Suferă de o boală degenerativă a pielii şi spune că medicamentele au fost în zadar.

SELMA, turistă din Germania:

Nicio cremă nu mă ajută. Vin aici şi, în trei săptămâni, sunt din nou sănătoasă. Încerc să vin în fiecare an.

Cu toate acestea, terapia durează numai trei ore pe zi. Expunerea la soare după ora zece este riscantă pentru piele. 

Cel mai bun moment pentru o baie în Marea Moartă este înainte de răsăritul soarelui. Aici, în staţiunea Ein Bokek este abia ora 8 dimineaţa, iar apa are deja peste 30 de grade Celsius.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observatorweekend19 marea moarta izvor sanatate apa marea neagra
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024