Antena LIVE

Curs valutar

Marine Le Pen e de părere că o ieşire din Zona Euro nu ar fi haotică pentru Franţa

Preşedinta Frontului Naţional, Marine Le Pen, a încercat duminică să-i liniştească pe alegătorii francezi cu privire la planurile sale de a retrage naţiunea din zona euro, susţinând că o asemnea acţiune ”nu ar provoca haos” şi ar purta negocieri ”bine pregătite” cu celălalte ţări ale UE, relatează Reuters.

De la 26.03.2017, 21:10
WhatsApp

Preşedinta Frontului Naţional, Marine Le Pen, a încercat duminică să-i liniştească pe alegătorii francezi cu privire la planurile sale de a retrage naţiunea din zona euro, susţinând că o asemnea acţiune ”nu ar provoca haos” şi ar purta negocieri ”bine pregătite” cu celălalte ţări ale UE, relatează Reuters.

Le Pen are şanse mari să intre în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, dar sondajele arată că va pierde în faţa contracandidatului Emmanuel Macron.

Una dintre principalele promisiuni electorale ale prezidenţiabilei de extremă-dreapta se rezumă la retragerea din zona euro, tocmai pentru a-i atrage pe alegătorii nemulţumiţi de globalizare. Însă, sondajele arată că francezii se opun categoric unei reveniri la franc.

”Euro a declanşat o creştere gravă a preţurilor şi o scădere dramatică a puterii de cumpărare. De asemenea, moneda reprezintă un obstacol serios pentru crearea de locuri de muncă pentru că a declanşat o scădere a competitivităţii în economia franceză”, a declarat prezidenţiabila într-un interviu pentru Le Parisien.

Le Pen a sus că nu va retrage în mod abrupt ţara din zona euro, ci va organiza un referendum după şase luni de negocieri cu ţările UE. 

Aceasta vrea să negocieze cu ţările blocului comunitar inclusiv o retragere din zona Schengen.

”Trebuie să facem asta într-un mod raţional şi bine pregătit. Eu nu vreau haos”, a susţinut preşedinta Frontului Naţional.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

marine le pen alegeri franta prezidentiale franta observator antena1 stirile antena1
Întrebarea zilei
Credeți că România va reuși să atenueze efectele tarifelor vamale impuse de Donald Trump?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025