Antena LIVE

Curs valutar

Medic arestat după ce a ucis pacienţi infectaţi cu coronavirus, în Germania

Un medic german a fost arestat sub acuzația că ar fi folosit injecția letală pe doi pacienți cu coronavirus grav bolnavi. Medicul, care are 44 de ani, ar fi acționat cu acordul familiilor bolnavilor.

De la 21.11.2020, 15:07
WhatsApp
Medic arestat după ce a ucis pacienţi infectaţi cu coronavirus, în Germania Profimedia Images/ imagine ilustrativă

Poliţia germană a anunțat că anchetează faptele unui medic de la Spitalul Universitar din Essen, suspectat că ar fi ucis doi pacienți Covid-19, grav bolnavi, în vârstă de 47 și 50 de ani, scrie Reuters.

Conform autorităţilor locale, bărbatul a fost arestat miercuri şi a recunoscut deja una dintre crime, spunând că şi-a dorit să curme suferinţa pacientului şi a rudelor sale. 

Cotidianul Bild scrie că medicul a informat familiile celor doi înainte de a folosi injecţia letală.

În Germania, pacienții grav bolnavi pot cere ajutor pentru a-și pune capăt vieții în baza unei hotărâri judecătoreşti emise anul trecut. 

Cu toate acestea, nu este clar dacă în acest caz a fost vorba de dorința pacienților. 

Spitalul din Essen a anunțat că medicul a fost suspendat şi că oferă ajutor poliţiei în rezolvarea cazului. 

Ana Maria Ghiarasim

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro. ...

bolnavi covid coronavirus germania medic
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024