Sute de medici au ieșit în stradă, în Pakistan, cerând echipament de protecție (Video)
Medicii pakistanieni au intrat în grevă marți, la două spitale din sud-vestul Quetta, după ce poliția a folosit forța pentru a-i împrăștia și a reține medicii care protestează împotriva lipsei de echipament, în lupta cu noul coronavirus.
De Cristian Ionescu la 07.04.2020, 17:43Medicii pakistanieni au intrat în grevă marți, la două spitale din sud-vestul Quetta, după ce poliția a folosit forța pentru a împrăștia și a reține medicii care protestează împotriva lipsei de echipament, în lupta cu noul coronavirus.
Sute de medici și paramedici au protestat în stradă, invocând eșecul guvernului de a furniza achipamentele promise. Cel puțin 30 de medici au fost reținuți de poliție, pentru sfidarea interdicției adunărilor publice, restricție introdusă pentru a combate răspândirea virusului.
Pakistanul a raportat aproape 4.000 de cazuri de coronavirus, inclusiv 54 de decese. 14 medici și alți 10 lucrători medicali au fost infectați de virus în provincie.
Guvernul neagă situația și spune că medicii care lucrează cu pacienți infectați cu coronavirus au primit echipament de protecție și că medicii care au fost la protest nu au vreo legătură cu cei care îngrijesc pacienți infectați.