Menajeră româncă acuzată că a bătut o bătrână de 89 de ani, în Italia, în repetate rânduri
O menajeră româncă este adusă în fața justiției din Italia sub acuzația că a bătut în repetate rânduri o bătrână de 89 de ani. Românca e acuzată și că i-a cerut bani și a amenințat-o cu moartea, pentru a nu spune familiei.
De Cristian Toteştean la 07.04.2019, 23:36O menajeră româncă este adusă în fața justiției din Italia sub acuzația că a bătut în repetate rânduri o bătrână de 89 de ani. Românca e acuzată și că i-a cerut bani și a amenințat-o cu moartea, pentru a nu spune familiei.
Cazul ajuns în fața justiției italiene este din localitatea Cutrofiano din sud-estul Peninsulei.
Familia bătrânei de 89 de ani o acuză pe menajera româncă de fapte teribile. Astfel, de-a lungul celor 6 ani în care a lucrat în casa familiei, menajera e acuzat-o că a bătut-o în mod repetat pe bătrână.
Agresiunile ar fi fost comise doar când ceilalți membri ai familiei erau plecați de acasă. La un moment dat, bătrâna a fost internată în spital, după ce a fost găsită cu o rană gravă la cap. Nepoții susțin că menajera româncă a împins-o pe scări.
În alte cazuri, a fost găsită cu răni la mâini sau la picioare. Românca de 58 de ani ar fi amenințat-o cu moartea pe bătrână, pentru a nu spune nimic. Tot sub amenințare, românca i-ar fi luat 300 de Euro, spune ziarul italian Corriere Salentino.
”Dă-mi banii sau te omor!, i-ar fi spus românca.
Ce susține menajera româncă
În cele din urmă, violențele au fost dezvăluite membrilor familiei, care au făcut apel la justiție. O serie de cercetări au fost întreprinse de autoritățile italiene, care au desemnat 2 experți, Alessandra Buttazzo și Emilio Serra, care au luat probe și au stat de vorbă cu victima.
Zilele trecute, au avut loc primele audieri. Procesul menajerei românce va începe însă pe 4 iunie. Românca în schimb neagă toate acuzațiile. Avocatul ei, Ubaldo Macri, spune că totul e o înscenare pusă la cale de nepoții bătrânei, ca să nu plătească banii pe care i-a cerut pentru cei 6 ani de muncă în casa familiei.