"Mersul Elefantului", exerciţiul de forţă prin care Armata Rusă vrea să-şi sperie adversarii. E prima dată în istorie când ruşii reuşesc să facă asta
Armata Rusă a organizat pe 16 decembrie un exerciţiu pe cât de spectaculos, pe atât de înfricoşător. Nu mai puţin de 7 avioane grele de transport trupe An-124 "Ruslan" au decolat în acelaşi timp, în condiţii meteo extreme, şi au zburat pe o distanţă de peste 1.000 de kilometri.
De Redactia Observator la 18.12.2023, 17:04Potrivit Ministerului rus al Apărării este pentru prima dată în istorie când Armata reuşeşte decolarea simultană a 7 avioane de asemenea dimensiuni. Avioanele au fost pline cu trupe de paraşutişti şi trupe de asalt complet echipate de luptă. Aeronavele au zburat cu o viteză medie de 500 de kilometri pe oră, la o altitudine de 4.000 de metri. Vladimir Benediktov, general-locotenent în Aviaţia rusă, scopul exerciţiului a fost testarea "transferului simultan de personal şi echipament de luptă pe distanţe mari".
Ceea ce au făcut ruşii se cheamă în jargon militar "Mersul Elefantului"
Avioanele An-124 "Ruslan" au o greutate de 400 de tone. Pot transporta o încărcătură maximă de 150 de tine sau un număr de 88 de militari complet echipaţi de luptă. Un astfel de avion atinge o viteză maximă de 850 de kilometri pe oră şi are o autonomie de 7.500 de kilometri.
Ceea ce au făcut ruşii se cheamă în jargon militar "Mersul Elefantului". Avioanele care se află în spatele celui care conduce "convoiul" trebuie să menţină constant aceeaşi viteză ca liderul grupului şi să decoleze imediat ce avionul din faţă s-a desprins de pistă.