Antena LIVE

Curs valutar

Cine este noul lider al Partidului Comunist, după plecarea lui Raul Castro de la putere

Președintele cubanez Miguel Diaz-Canel a fost ales, luni, în funcția de prim-secretar, înlocuindu-l pe Raul Castro de la putere, după ce acesta și-a anunțat retragerea, săptămâna trecută, scrie CNN. 

De la 20.04.2021, 15:24
WhatsApp
Miguel Diaz-Canel și Raul Castro Profimedia Images

Transferul puterii vine într-un moment critic pentru Cuba, care se confruntă cu cea mai grea criză economică din ultimele trei decenii și pandemia de coronavirus. 

În calitate de șef de stat și lider al singurului partid politic legal de pe insulă, Diaz-Canel trebuie să stabilească drumul spre “revoluția cubaneză”, acum că comandanții de gherilă care au preluat puterea în 1959 au murit sau au îmbătrânit.

Odată cu Raul Castro s-au retras și unele dintre numele mari ale generaţiei istorice - cei care au făcut revoluţia din 1959 -, între care numărul doi în partid, José Ramon Machado Ventura, în vârstă de 90 de ani, şi comandantul Ramiro Valdés, în vârstă de 88 de ani.

"Tovarășul Raul va fi consultat cu privire la cele mai importante decizii strategice pentru destinul națiunii noastre. El va fi întotdeauna prezent", a declarant  Diaz-Canal despre Castro, în timp ce accepta noua funcție.

Pe acelaşi subiect

Născut în 1960, Diaz-Canel nu are nici carisma lui Fidel, nici autoritatea lui Raul, scrie CNN. Diaz-Canel este mai degrabă un birocrat decât un revoluționar în uniform, dar în ciuda acestui fapt, actual lider a făcut deja istorie, fiind primul cubanez la conducerea guvernului și partidului comunist care nu se numește Castro. Însă a ști cum să navighezi în birocrația disfuncțională a Cubei s-ar putea dovedi a fi o abilitate mai vitală decât a comanda un batalion.

Moştenirea dinastiei Castro

De la preluarea președinției cubaneze în 2018, Diaz-Canel a fost întruchiparea unui lider mai tânăr, mai dinamic, care postează mesaje pe rețelele sociale și foloseşte, în şedinţe, tablete şi alte dispoyitive electronice. Cu toate acestea, politicile sale au fost la fel de conservatoare ca cele ale predecesorului său.

Adresându-se opoziției pe care i-a numit „mercenari din rândurile lumpenproletariatului”, Diaz-Called a avertizat că „răbdarea oamenilor are limite”. Unii critici ai guvernului cubanez spun că tranziția este doar o iluzie.

„Regimul Castro încearcă să păcălească comunitatea internațională spunând:„ Oh, acum cei din familia Castro nu mai sunt la putere, acum un tip nou are frâiele puterii și chiar va conduce țara într-un mod diferit"," a declarat Maria Elvira Salazar, o congresmană cubano-americană. „Familia Castro este încă la putere”, a spus ea.

Chiar dacă niciun membru al familiei Castro nu mai ocupă funcții de conducere, nu există nicio îndoială că aceştia vor continua să-şi exercite o mare influență, atâta timp cât guvernul comunist și armata puternică pe care au construit-o rămâne intactă.

Spre deosebire de fratele său mai mare Fidel, care a fost șef de stat timp de 49 de ani și a planificat să rămână în funcție până la moarte, Raul Castro a implementat măsuri pentru a restricționa președinții cubanezi la două mandate de câte cinci ani. Raul Castro va împlini 90 de ani în iunie.

După ce o boală misterioasă l-a forțat pe Fidel Castro să renunțe la putere în 2008, el a continuat să scrie articole și să analizeze evenimentele actuale. În schimb, se așteaptă ca Raul Castro să-și păstreze un profil scăzut la pensionare.

De când a renunțat la președinție în 2018, Raul Castro a avut puține apariții publice, lăsându-l pe Miguel Diaz-Canel, succesorul său, să preia cuvântul. 

În timp ce planurile de înmormântare pentru Fidel Castro erau, înainte de decesul său, un secret de stat, Raul Castro a ridicat deja un cavou, lângă cel al soției sale, care a murit în 2007.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

cuba raul castro
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025