Mii de polonezi, în stradă pentru a apăra reputația papei Ioan Paul al II-lea. Fostul Suveran Pontif, acuzat că a ascuns abuzurile preoților când era arhiepiscop
Mii de polonezi au manifestat duminică pentru a apăra reputaţia fostului papă Ioan Paul al II-lea, acuzat recent că ar fi ascuns fapte de pedofilie în timp ce era arhiepiscop, într-o ţară profund ataşată credinţei catolice, relatează AFP. Câteva zeci de mii de polonezi călare, în costume istorice sau pur şi simplu arborând drapelul alb-galben al Vaticanului ori pe cel alb-roşu au Poloniei au luat parte în capitala ţării, Varşovia, la "Marşul naţional pentru papa", decedat în aprilie 2005, transmite Agerpres.
De Redactia Observator la 02.04.2023, 16:38Marşul a fost organizat de grupări catolice cu sprijinul guvernului şi al partidului naţionalist populist aflat la guvernare (Lege şi Justiţie, PiS), iar între participanţi s-a numărat inclusiv ministrul apărării, Mariusz Blaszczak.
"Trecem peste această încercare arătând adevărul, care trebuie să se opună minciunilor, calomniilor şi insultelor", a transmis pe Twitter premierul Mateusz Morawiecki.
"Îi mulţumim Domnului pentru acest dar incomensurabil care a fost şi rămâne Papa polonez pentru Biserică, pentru Polonia şi pentru lume. (...) Luăm poziţie în apărarea onoarei şi bunei sale reputaţii", a afirmat la rândul său liderul PiS, Jaroslaw Kaczynski, într-o scrisoare adresată membrilor partidului, cu câteva luni înainte de alegerile legislative din Polonia.
În acelaşi timp, duminică, la Lodz (centru) o statuie a Papei Ioan Paul al II-lea a fost vandalizată cu vopsea roşie, iar pe soclu a apărut inscripţia "Maxima culpa" ("cea mai mare vină") - în referire la cartea jurnalistului Ekke Overboek "Maxima culpa. Jean Paul II ştia", apărută recent în Polonia şi care, împreună cu un reportaj similar pe canalul comercial TVN, a susţinut că viitorul papă a ascuns cazuri de pedofilie, declanşând o intensă dezbatere între putere şi Biserică, pe de o parte, şi liberali şi stânga pe de altă parte.