Un minor român a bătut și a amenințat cu cuțitul patronul unui restaurant din Italia
Un minor român, de 16 ani, este cercetat penal pentru comiterea mai multor infracțiuni, după ce ar fi bătut și amenințat cu cuțitul patronul unui restaurant din Italia.
De Cristi Ioniţă la 15.05.2020, 18:43- Patronul restaurantului are nevoie de opt zile de îngrijiri medicale.
- Atacatorul are 16 ani.
Incidentul s-a produs în Eboli, o localitate din provincia Salerno, regiunea Campania.
Conform Otto Pagine, totul ar fi plecat de la faptul că minorul român ar fi intenționat să intre în local fără mască de protecție.
Patronul restaurantului l-a observat la timp și a încercat să-l îndepărteze de restaurant, moment în care minorul și-a pierdut cumpătul.
L-ar fi lovit pe bărbatul de 48 de ani de mai multe ori la nivelul feței și chiar l-ar fi amenințat cu cuțitul.
Victima a suferit, printre altele, o tăietură ce a necesitat cinci puncte de sutură, dar și alte răni pentru care are nevoie de opt zile de îngrijiri medicale.