Momente de panică în avion. Un pasager a deschis uşa de urgenţă şi a coborât pe tobogan înainte ca aeronava să decoleze, în LA
Un pasager al companiei Delta Air Lines a fost arestat după ce a deschis una dintre uşile avionului şi a alunecat pe toboganul pentru ieşire de urgenţă în timp ce avionul se pregătea să decoleze sâmbătă de la Los Angeles cu destinaţia Seattle.
De Redactia Observator la 27.03.2023, 11:33
Incidentul de pe zborul Delta 1714 a avut loc în jurul orei locale 10:40, în timp ce avionul se afla pe pista aeroportului internaţional din Los Angeles, potrivit Administraţiei Federale a Aviaţiei. Avionul, un Boeing 737, aştepta să ruleze pentru decolare, când pasagerul a ieşit din aeronavă după ce a activat toboganul de la ieşirea de urgenţă.
Pasagerul a fost reţinut iniţial de personalul companiei înainte de a fi arestat de forţele de ordine locale. FAA investighează incidentul.
Măsuri împotriva pasagerilor indisciplinaţi
Luna trecută, Ed Bastian, directorul general al Delta Air Lines, i-a trimis o scrisoare procurorului general al SUA, Merrick Garland, în care îşi reitera apelul ca Departamentul de Justiţie să urmărească penal pasagerii indisciplinaţi şi să îi treacă pe o listă cu pasageri care nu mai au voie să urce la bordul avioanelor. Demersul a intervenit după o serie de incidente petrecute în ultimul timp la bordul avioanelor din SUA.
La începutul acestei luni, un pasager al companiei United Airlines a încercat să deschidă în zbord uşa pentru ieşire de urgenţă a avionului şi apoi ar fi încercat să înjunghie un însoţitor de bord, în timpul unui zbor de la Los Angeles către Boston.