Momentul în care cei 24 de ostatici sunt eliberaţi de Hamas. Printre ei, fiica şi nepoata unui român
Război Israel - Hamas. 13 femei şi copii israelieni, ţinuţi ostatici de Hamas încă de pe 7 octombrie, au scăpat azi din mâinile teroriştilor, într-o operaţiune numită de Israel "Porţile Raiului". Printre ele şi fata şi nepoata unui român. Concomitent cu eliberarea ostaticilor israelieni, ca parte a unei înţelegeri separate negociate de Egipt cu Hamas, au fost eliberaţi tot astăzi şi 11 cetăţeni thailandezi capturaţi de Hamas.
De Redactia Observator la 24.11.2023, 20:55Acesta este momentul când cei 13 ostatici trec în ambulante graniţa cu Egiptul. După 49 de zile de teroare şi incertitudine, respiră din nou aerul libertăţii. Daniela şi Emilia Aloni, fiica şi nepoata unui român au fost printre cele eliberate de Hamas cu acest prim grup de ostatici. Daniela este cea care a apărut şi într-unul dintre clipurile cu captivi făcute publice de Hamas. Din mânile Hamas, au fost predaţi unei echipe a Crucii Roşii, care i-a condus până la punctul de trecere a frontierei de la Rafah. De aici, drumul spre libertate a continuat până la baza aeriană Hatzerim pe care armata israeliană o are în deşertul Negev, unde vor fi supuşi unui scurt control fizic şi psihologic.
La schimb, vor fi eliberaţi din închisorile israeliene circa 150 de deţinuţi palestinieni
"Astăzi este începutul luminii de la capătul tunelului. Avem un privilegiu imens să fim aici, în acest moment important. Suntem în asta împreună", a declarat un soldat IDF. Operaţiunea de eliberare a fost numită de israelieni "Porţile Raiului". La cele mai mari 5 spitale din ţară, au fost trimise sute de pachete cu ajutoare pentru ostatici, de la îmbrăcăminte şi alimente, până la jucării terapeutice şi cărţi de colorat. "Sunt copii ai căror părinţi au murit sau au fost ucişi, fraţi şi surori care sunt morţi, ucişi în timpul atacului", a declarat Ziv Agmon. Surpriza zilei a fost faptul că 11 thailandezi, din cei 26 ţinuţi ostatici de Hamas în Fâşia Gaza, au fost eliberaţi, ca parte a unei înţelegeri separate mediate de Egipt şi nu ca parte a acordului ce prevede ca în următorele 4 zile 50 de israelieni răpiţi pe 7 octombrie să fie eliberaţi. Printre ei sunt şi 6 cetăţeni români şi trei fetiţe cu origini româneşti.
La schimb, vor fi eliberaţi din închisorile israeliene circa 150 de deţinuţi palestinieni. 39 dintre ei au ieşit azi pe porţile centrelor de detenţie. Operaţiunea Porţile Raiului a fost posibilă după ce azi, la ora 7 dimineaţa, a intrat în vigoare armistiţiul dintre cele două tabere. Este prima pauză în cele 48 de zile de război. Ambele părți spun însă că pauza este una temporară. "O pauză operațională pentru eliberarea ostaticilor nu schimbă nimic. Israelul este încă în război cu Hamas și ne angajăm să ne atingem obiectivele: înfrângerea Hamas și aducerea tuturor ostaticilor noștri acasă", a declarat Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armatei israeline.
Palestinienii încearcă să profite de lipsa bombardamentelor. "Vreau să-mi văd casa. Foarte mulți oameni au venit fără haine, fără bani, fără lucruri de bază. Vrem să le luăm de acolo. Situația este foarte dificilă", spune Mohammad, un bărbat din Fâşia Gaza. Armata israeliană i-a avertizat pe civili că nordul Fâșiei Gaza rămâne o zonă de conflict foarte periculoasă.11 oameni au fost transportaţi la spital, iar alţi 2 au murit pe loc, după ce trupele israeliene ar fi tras asupra lor. Între timp, cei 12 cetățeni români și familiile lor evacuați miercuri din Fâșia Gaza au ajuns la București cu o cursă operată de Tarom. Aceștia au ieșit pe la granița sudică Rafah și au fost preluați de către Ambasada României din Egipt.