Momentul în care o femeie se agaţă de capota unui Kia Forte în viteză pentru a-şi salva câinele. Animalul a fost furat de la o terasă, în SUA
Momente terifiante, surprinse pe o stradă din sudul Californiei. O femeie nu a mai stat pe gânduri şi a sărit în faţa unei maşini pentru a-şi salva câinele. Patrupedul îi fusese furat în timp ce aceasta stătea la terasă, potrivit ABC Chicago.
De Redactia Observator la 30.01.2024, 10:49- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Ali Zacharias stătea la o terasă, în Los Angeles, şi servea prânzul, când o femeie a venit şi a început să se joace cu câinele ei, un bulldog francez pe nume Onyx.
Iniţial, individa l-a chemat, apoi l-a apucat de zgardă şi a fugit cu el. Ali a urmărit-o imediat, însă femeia s-a urcat rapid într-o maşină cu alte trei persoane şi a blocat portierele.
Zacharias nu a ezitat. "Credeam că voi muri. Nu am vrut să las maşina să se îndepărteze, aşa că am alergat în faţa ei. Ei au intrat direct în mine şi am aterizat pe capotă, aşa că m-am agăţat de ce am putut. Înainte să realizez ce se întâmplă, ei au continuat să conducă", povesteşte Ali.
Hoţii au continuat să conducă, înainte să vireze brusc şi să o trântească pe stăpâna animalului la pământ. Cei patru indivizi au scăpat, însă femeie este hotărâtă să îi găsească. A oferit chiar şi o recompensă pentru cei care îi pot oferi informaţii despre patrupedul Onyx.
"Mă simt pierdută şi singură fără el. Era prietenul meu, mergeam împreună la muncă, făceam totul împreună, iar acum e de negăsit", povesteşte Ali.