Momentul în care şoferul unui TIR opreşte în mijlocul autostrăzii pentru a salva viaţa unui coleg, şofer de camion. Poliţia l-a numit "erou"
Un şofer de TIR din Germania a devenit erou şi a fost premiat de poliţie pentru curaj după ce a salvat viaţa unui alt şofer, în plin trafic.
De Redactia Observator la 29.01.2024, 15:37Toată aventura s-a petrecut în Germania, pe autostrada A2, în apropriere de Hannover. Stefan Erdmann, în vârstă de 55 de ani, şi cu o experienţă la volan de 35 de ani, a observat cum un camion încetineşte inexplicabil în plin trafic pe autostradă. După câteva momente, camionul a început să o ia uşor spre dreapta.
Deşi a salvat viaţa unui om, şoferul erou a rămas cu un gust amar după această întâmplare
Erdamann şi-a dat seama imediat că s-a întâmplat ceva cu şoferul aşa că nu a stat pe gânduri. Şi-a oprit TIR-ul chiar în mijlocul autostrăzii, a tras frâna de mâna şi a luat-o la fugă spre cealaltă maşină. A deschis uşa şi a urcat din mers în cabina camionului şi a oprit vehiculul într-un refugiu. I-a acordat apoi primul ajutor colegului său şofer şi a alertat autorităţile. Întreaga scenă a fost filmată de camera de bord a TIR-ului lui Erdmann.
Până la sosirea echipelor de intervenţie şoferul căruia i se făcuse rău la volan era în afara oricărui pericol. Poliţiştii ajunşi la faţa focului au fost impresionaţi de gestul lui Erdmann şi unul dintre ei chiar a declarat pentru con-nect.de că omul ar fi trebui să fie numit "Erou al Germaniei". Până va primi o asemenea distincţie, dacă o va primi, Erdmann a fost premiat chiar de poliţişti pentru curajul său.
- Tânăr român, sclav într-o fermă din Germania. Adrian a fost ţinut legat cu lanţuri, într-o pivniţă, şi...
- Continuă protestele în Germania la adresa partidului de extremă dreapta: "Statul nostru democratic nu...
- Panică într-o cafenea din Germania. Un bărbat înarmat a ţinut ostatici 4 oameni. Ofiţerii au tras mai multe...
Chiar dacă a salvat viaţa acelui şofer şi, poate, a altor oameni pentru că dacă acel camion intra necontrolat în alte maşini s-ar fi produs o tragedie în toată puterea cuvântului pe autostradă, Erdmann spune că a fost mâhnit după această întâmplare. Omul a declarat că a fost extrem de deranjat de reacţia celorlalţi şoferi care au trecut nepăsători pe lângă camionul care mergea practic singur.