Un mort şi doi răniţi grav, după un accident produs în Anglia de un român fără permis
Viorel Grancea, un român de 31 de ani, a fost arestat în Anglia şi riscă ani grei de închisoare, după ce a produs un accident de circulaţie soldat cu un mort şi doi răniţi grav.
De Cristi Ioniţă la 30.08.2019, 16:01- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Viorel Grancea, un român de 31 de ani, a fost arestat în Anglia şi riscă ani grei de închisoare, după ce a produs un accident de circulaţie soldat cu un mort şi doi răniţi grav.
Grancea se afla la volanul unui Ford Focus în momentul în care circula în apropiere de Haydon Bridge.
Românul care a produs accidentul din Anglia, acuzat de comiterea mai multor infracţiuni
Conform Chronicle Live, Grancea a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens, iar maşina sa s-a izbit violent de un Hyundai.
Denisa Alexandra Rădvan, o tânără de 29 de ani, din Buzău, şi-a pierdut viaţa în accidentul respectiv. Românca se afla pe locul din dreapta faţă al autoturismului condus de Grancea.
O altă româncă de 21 de ani, aflată pe bancheta din spate, a suferit răni grave, rănit grav fiind şi şoferul celuilalt autoturism.
Grancea a fost reţinut, iar pe 19 septembrie este aşteptat în faţa magistraţilor, care ar putea da şi un prim verdict. Românul este acuzat de comiterea mai multor infracţiuni precum omor prin condus periculos, două infracţiuni de vătămare corporală gravă prin condus periculos, condus fără permis şi condus fără asigurare.