Moş Crăciun şi-a început călătoria în jurul lumii. Ajutoarele lui au dus mâncare caldă familiilor din Congo, rămase fără case
După ce şi-a încărcat sania cu toate cadourile, a pornit să viziteze copiii de pe toate meleagurile. În tot acest timp, ajutoarele lui au dus mâncare caldă familiilor din Congo. Şi pe aeroportul din Statele Unite, doi pui de Golden Retriver i-au înveselit pe americani.
De Redactia Observator la 24.12.2024, 11:39Moşul şi-a pus în sac toate darurile şi a plecat în lunga sa călătorie în jurul lumii. În ajutor i-au venit şi de această dată elfii, care au petrecut luni întregi pentru a pregăti cadourile perfecte. Alături de ei au fost zeci de copii şi părinţi nerăbdători să-l vadă pe renul cu care bătrânul moş cu barbă albă a plecat la drum.
Prietenii Moşului din toată lumea au început deja să împartă bucurie. Voluntarii din Congo au vizitat mai multe familii care au rămas fără un acoperiş deasupra capului.
"Sunt mii de refugiaţi, aşa că am venit aici pentru că voiam să ne petrecem Crăciunul alături de copii şi să le oferim ceva de mâncat", spune Aimedo Saidi, voluntar.
Cu căni şi farfurii în mâini, cei mici au alergat către tineri în speranţa că, de acest Crăciun, vor putea prinde mâncare caldă.
"De când am plecat din calea războiului, nu am avut niciodată oameni care să vină să sărbătorească cu noi, dar am văzut că, acum, nişte tineri au venit şi au organizat o petrecere. Suntem foarte fericiţi", spune o familie.
Printre ajutoarele lui Moş Crăciun se numără şi Patrick şi Sharky, doi pui de Golden Retriever care au mers la aeroportul George Bush din Houston pentru a aduce un strop de linişte în rândul pasagerilor.
"Nu doar că este important în timpul sărbătorilor când sunt mulţi oameni care poate călătoresc pentru prima dată sau nu călătoresc foarte des şi este foarte stresant pentru ei. Vrem să fim acolo ca să mai usurăm lucrurile. Câinii noştri adoră să ofere voie bună", spune Melinda Blankenship, voluntar.
Nu au fost uitate nici animalele de la Grădina Zoologică din Chicago care au primit cadouri care mai de care mai speciale. În cutiile de diferite forme şi culori, îngrijitorii au ascuns bunătăţi din carne sau legume pentru a le oferi şi necuvântătoarelor un Crăciun magic.