"Munte" ideal pentru escaladă, în mijlocul unui oraș din Cehia
Într-un oraş din nordul Cehiei, alpiniştii pot, în fiecare iarnă, să se antreneze pentru ascensiuni, fără să iasă din localitate.
De Redactia Observator la 09.02.2019, 11:02Într-un oraş din nordul Cehiei, alpiniştii pot, în fiecare iarnă, să se antreneze pentru ascensiuni, fără să iasă din localitate.
Versantul, aproape vertical, al unui deal situat chiar în mijlocul unui cartier, se îmbracă în gheaţă şi devine un perete natural de escaladă.
Dealul, înalt de 20 de metri, este rămăşiţa unei cariere de piatră care a existat, cu foarte mult timp în urmă, în acel loc.
Câţiva localnici pasionaţi de alpinism au instalat aici corzi de siguranţă şi oferă cursuri de iniţiere în acest sport. Iar amatorii sunt, de la un an la altul, tot mai numeroşi.