Imagini rare în New York la înmormântarea unui rabin de origine română (Video)
Imagini suprarealiste parcă au fost surprinse în New York la înmormântarea unui rabin de origine română. O masă uriaşă de oameni, 100 de mii a estimat presa, a inundat cartierul Brooklyn ca să îşi ia rămas bun de la rabinul care s-a stins la 95 de ani.
De Redactia Observator la 03.04.2019, 23:09Imagini suprarealiste parcă au fost surprinse în New York la înmormântarea unui rabin de origine română. O masă uriaşă de oameni, 100 de mii a estimat presa, a inundat cartierul Brooklyn ca să îşi ia rămas bun de la rabinul care s-a stins la 95 de ani.
Născut în România, la Sculeni, în 1924, a supravieţuit Holocaustului şi a emigrat cu familia în Statele Unite în 1960.
În timpul vieţii, s-a exprimat de multe ori împotriva folosirii internetului, aşa că persoanele care au venit cu telefoane inteligente la funeralii nu au fost lăsate să îi atingă sicriul.
Mulţimea abia a putut fi ţinută în frâu de autorităţi. Cel puţin doi poliţişti au fost răniţi într-o busculadă.