New York Times prezintă o erată după ce a publicat informaţii "bazate pe versiunea Hamas" în cazul bombardării spitalului din Fâşia Gaza
Publicaţia americană The New York Times a publicat o erată, un material în care sunt rectificate informaţii publicate anterior, cu privire la atacul asupra spitalului din Gaza. Jurnaliştii publicaţii spun că au mers prea mult pe varianta prezentată de Hamas în cazul bombardării spitalului Al-Ahli.
De Redactia Observator la 23.10.2023, 17:24- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
"Pe 17 octombrie The New York Times a publicat știrea unei explozii la un spital din Gaza City, deschizând relatările sale cu afirmațiile unor oficiali guvernamentali ai Hamas potrivit cărora cauza a fost o lovitură aeriană israeliană și că sute de persoane au murit sau au fost rănite", au scris cei de la The New York Times care au mai precizat că materialul a fost prezentat în ediţia online a publicaţiei.
Materialul a fost prezentat în ediţia online a publicaţiei
Jurnaliştii mai notează că deşi au menţionat că acuzaţiile conform cărora spitalul a fost lovit de isralieni vin din partea Hamas, primele informaţii oferite publicului in ediţia online au fost bazate prea mult pe versiunea grupării teroriste. De asemenea, The New York Times nu a specificat nicăieri în articol că "informaţiile nu au putut fi verificate imediat şi din surse independente". "Reporterii au lăsat cititorii cu impresia greșită cu privire la ceea ce era cunoscut și cât de credibilă era povestea", mai scriu cei de la NYT care mai afirmă că materialul a fost actualizat pe măsură ce reporterii obţineau mai multe informaţii.
Dacă aceasta a fost reacţia redacţiei, conducerea The New York Times a precizat că editorii şi reporterii săi ar fi trebuit "să aibă mai multă grijă cu prezentarea lor inițială și mai expliciți cu privire la informațiile care pot fi verificate" dată fiind natura sensibilă a conflictului din Orientul Mijlociu.