Antena LIVE

Curs valutar

Noul guvern al Greciei este decis să-şi urmeze programul electoral

Ministrul olandez de finanţe, care conduce grupul statelor din zona euro, a venit la Atena pentru a afla intenţiile noului guvern grec

De la 31.01.2015, 09:43
WhatsApp
Vezi și:

Ministrul olandez de finanţe, care conduce grupul statelor din zona euro, a venit la Atena pentru a afla intenţiile noului guvern grec

După discuţii descrise drept "constructive", fiecare din cele două părţi a rămas cu propria opinie faţă de programul de asistenţă financiară care a impus Greciei reforme dure. Programul expiră la 28 februarie iar vest-europenii susţin prelungirea sa, în timp ce grecii sunt hotărâţi să-i pună capăt.

Este deosebit de important ca Grecia să rămână pe calea redresării. Aceasta necesită angajament faţă de reforme şi de sustenabilitatea fiscală. Măsurile unilaterale sau nesocotirea angajamentelor din trecut nu constituie calea cea bună.

Guvernul nu are de gând să-şi înceapă activitatea cu renunţarea la argumentele sale logice împotriva acestui program şi solicitarea ca el să fie prelungit.

Ministrul grec afirmă că ţara sa va coopera cu FMI şi cu grupul zonei euro, dar nu şi cu aşa-numita "troika", deoarece, în opinia sa, programul impus de aceasta "are o logică anti-europeană". Grecii de rând aprobă atitudinea noului guvern, dar unii cred că, până la urmă, el va trebui să cedeze.

Între timp, liderii vest-europeni încearcă să găsească un răspuns comun la provocarea noului guvern grec. Cancelarul german, preşedintele Franţei şi cel al Parlamentului European s-au întâlnit, în acest scop, la Strasbourg, pentru discuţii despre "viitorul Europei".

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

extern grecia datorie bani
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024