Novavax a lansat un studiu clinic pentru a testa un vaccin combinat pentru gripă şi Covid-19
Compania americană Novavax a anunţat miercuri că a iniţiat un studiu clinic de fază timpurie pentru testarea unui vaccin combinat pentru gripă şi Covid-19, transmite Reuters, citat de news.ro.
De Redactia Observator la 09.09.2021, 07:12Studiul, care va fi efectuat în Australia, va înrola 640 de adulţi sănătoşi cu vârste cuprinse între 50 şi 70 de ani, care fie au fost infectaţi cu noul coronavirus fie au fost vaccinaţi cu un vaccin autorizat pentru Covid-19 cu cel puţin opt săptămâni înainte de studiu. Participanţii vor primi o combinaţie a vaccinului candidat pentru Covid-19 al companiei, NVX-CoV2373, şi vaccinul său pentru gripă, NanoFlu, împreună cu un adjuvant sau un rapel.
”Combinarea celor două vaccinuri...ar putea conduce la o eficacitate mai mare pentru sistemul de sănătate şi la o protecţia mai mare faţă de Covid-19 şi gripă, cu o singură doză”, a declarat Gregory Glenn, preşedinte pentru cercetare şi dezvoltare la Novavax. Compania anunţase în luna mai că se aşteaptă ca vaccinurile combinate pentru gripă şi Covid-19 să aibă o importanţă majoră în combaterea variantelor de Covid-19.
Vaccinul său NanoFlu/NVX-CoV2373 a avut ca rezultat o eficacitate solidă atât la gripa de tip A şi B cât şi în protejarea faţă de noul coronavirus, în studiile preclinice. Novavax aşteaptă rezultatele studiului clinic în prima jumătate a anului 2022.