Nu vorbiți la metrou, spun medicii francezi, pentru a limita răspândirea COVID-19
Pasagerii din sistemele de transport public ar trebui să evite să vorbească între ei sau la telefon pentru a minimiza riscul de răspândire a coronavirusului, susţine Academia Națională Franceză de Medicină.
De Cristian Ionescu la 23.01.2021, 17:38Evitaţi vorbitul la metrou, recomandă medicii francezi
"Purtarea obligatorie a măștilor în transportul public, unde distanțarea socială nu este posibilă, ar trebui să fie însoțită de o singură măsură de precauție foarte simplă: să se evite discuţiile și apelurile telefonice", informează academia într-un comunicat.
Un membru al Academiei, Patrick Berche, citat de Reuters, a declarat la BFM TV că dacă există doar trei persoane într-un vagon de metrou nu există nicio problemă, dar dacă te afli la doar doi centimetri distanță de următoarea persoană, avea sens să nu conversezi sau să vorbești la telefon.
"Nu este o obligație, este o recomandare", a spus el.
Noi măsuri anunţate de autorităţile franceze
Autorităţile franceze au anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Franţei metropolitane, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri vor intra în vigoare duminică, 24 ianuarie 2021, ora locală 00:00.
"Astfel, conform informaţiilor comunicate public de către autorităţile franceze, persoanele care călătoresc din state europene în Franţa pot intra pe teritoriul acestui stat cu condiţia prezentării unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore înaintea deplasării".
Sunt exceptaţi de la această măsură lucrătorii transfrontalieri şi transportatorii rutieri.