Africa a depăşit un nou prag psihologic: Peste 10 milioane de cazuri de COVID de la începutul pandemiei
Africa a înregistrat în total mai mult de 10 milioane de cazuri de coronavirus, potrivit cifrelor Centrului de Control şi Prevenţia a Bolilor de pe continent (Africa CDC), ce face parte din Uniunea Africană (UA), scrie AFP.
De Redactia Observator la 09.01.2022, 14:51Datele publicate de Centrele africane pentru controlul bolilor au arătat că la data de 8 ianaurie, 10.028.508 de cazuri au fost semnalate de cele 55 de state membre ale Uniunii Afriane de la debutul pandemiei. În total, 231.157 de decese au fost înregistrate, a indicat CDC.
Infecţiile au crescut mult de când a fost descoperită varianta Omicron în Africa de Sud la sfârşitul lunii noiembrie, ceea ce a determinat un număr de ţări de pe continent să impună restricţii suplimentare. Totuşi, vaccinarea în Africa, care numără aproape 1,2 miliarde de persoane, a fost slabă, din cauza accesului limitat la vaccinuri şi a unei reticenţe faţă de vaccinuri.