O creație a artistului Banksy a fost decupată cu tot cu zid de proprietarul casei. Britanicul speră să o vândă cu câteva milioane £
O creaţie a misteriosului artist stradal Banksy a fost decupată şi dusă într-o direcţie necunoscută, cu tot cu zidul pe care este pictată.
De Redactia Observator la 16.11.2021, 09:05Imaginea unui copil lângă un castel de nisip face parte dintr-o serie realizată, vara trecută, în câteva localităţi din Anglia. Zidul aparţinea unei clădiri părăsite, puse la vânzare pentru 300.000 de lire sterline.
După ce Banksy a confirmat că pictura era a lui, proprietarul a mărit imediat preţul la 500.000 de lire. Dar acum pare să creadă că poate obţine câteva milioane doar pe bucata de zid pictată.
Localnicii sunt nemulţumiţi, deoarece zidul devenise un obiectiv turistic al oraşului, şi îl acuză pe proprietar de "lăcomie şi lipsă de respect" faţă de opera de artă.