O mamă din California şi-a luat rămas bun de la fiicele sale printr-un videocall înainte de a muri de Covid la doar 33 de ani
O mamă din California a murit de Covid la scurt timp, după ce şi-a luat rămas bun de la fiicele sale print-un videocall. Femeia avea doar 33 de ani.
De Monica Palade la 28.01.2021, 19:36- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
- Lacrimi pentru mama
Cele cinci copile au fost luate în grijă de unchiul lor, care recunoaşte că nu va uita prea curând strigătele lor de disperare.
„Să le aud plângând a fost cel mai rău lucru posibil. Țipetele lor încă mă bântuie. De fiecare dată când mă gândesc, le aud strigătele. Mi se rupe inima. Nimeni nu ar trebui să treacă prin așa ceva.”, a povestit Fidencio Jacobo, unchiul fetelor.
Jasmine Trujillo, 33 de ani, îşi creştea singură fetele, cu vârste între 6 și 15 ani, când a contactat virusul ucigaş. La scurt timp după moartea surorii sale, unchiul fetelor şi soţia sa au înţeles că sunt singurul lor sprijin.
Lacrimi pentru mama
„A fost greu, dar a trebuit să facem asta. Fac parte din familie, altceva nu a mai contat. Familia mea a crescut de la 3 membri la 8”, a povestit şi mătuşa fetelor, Crystal Jacobo.
Fetele recunosc că le e dor de mama lor. „Mi-e dor de mama și îmi doresc să fi fost aici, alături de noi. Mă rog la Dumnezeu și la ea să aibă grijă de noua mea familie și să nu-i lase să moară”, spune Esmerelda Trujillo.
”Îi spun mamei că o iubesc, îi spun că măcar nu mai suferă acum, pentru că mă durea să o știu în suferință, nu putea să-mi spună că mă iubește. Dar mi-a trimis un sărut când avea masca aia pe față.”, spune şi Jazlynn Trujillo.
O fundaţie a reuşit să strângă 23.000 de dolari pentru a ajuta familia greu încercată.