O micuţă staţiune din Italia s-a trezit peste noapte cu 12.000 de turişti după o campanie pe TikTok. Ce li s-a promis oamenilor: "Haos de nedescris"
O staţiune din Italia a fost luată cu asalt de zeci de mii de turişti după o campanie pe TikTok susţinută de influenceri, dar şi de o parte dintre agenţiile de turism.
De Redactia Observator la 28.01.2025, 21:05- Un cuplu, printre cei trei suspecţi arestaţi în legătură cu furtul tezaurului dacic: "Păreau oameni normali". DETALII la Observator 19:00
- Bugetul pe 2025: ministerele care primesc bani în plus şi cele de la care se taie. Analiştii spun că ţinta de deficit nu va fi respectată
Potrivit presei italiene, staţiunea Roccaroso din sudul Italiei, una destul de mică, s-a trezit peste noapte cu mii de turişti. Totul după o campanie pe TikTok în care erau promovate pachete de o zi la preţuri de 20, maximum 30 de euro.
Primarul, nemulţumit de situaţie
"Aproximativ 20.000 schiază pe pârtii, alți 15.000 sunt în sat și se plimbă", a declarat Francesco Di Donato, primarul localităţii L’Aquila. În weekend au venit 260 de autocare care au adus între 10.000 şi 12.000 de oameni. Primarul acuză influencerii de pe TikTok şi agenţiile de turism implicate "că au creat un haos de nedescris pentru că sunt cifre imposibil de gestionat" de micuţa staţiune.
"Nu suntem rasiști. Roccaraso primește și vrea să primească din ce în ce mai mulți turiști, dar schiori civilizați și corecți. Oamenii care vin la Roccaraso la casele lor sau la hotel aduc bunăstare și beneficiază de servicii. Pe care le vom crește din ce în ce mai mult. Dar sistemul Roccaraso nu este capabil să reziste atacului celor care vin doar duminica. Nu putem pune o mie de toalete chimice într-o stațiune de schi. Oamenii ăștia nu au răbdare, se enervează, nu le pasă de mașinile care vin. Mai devreme sau mai târziu riști un accident. O spun cu fermitate: ei trebuie să se ocupe de acest fenomen, ei vin aici ca la un meci de fotbal", a mai spus primarul.
@ilmessaggero.it Roccaraso presa d'assalto. La nota località sciistica in provincia dell'Aquila paralizzata da circa 10mila turisti e 220 bus, partiti per lo più da Napoli e dintorni. Una domenica complicata, con traffico in tilt per ore sulla statale 17. Ma da dove nasce questo flusso così intenso di turisti? C'entrano anche i social. . . . [ @Alessio Esposito #IlMessaggero] #roccaraso #neve #social ♬ News, news, seriousness, tension(1077866) - Lyrebirds music