Antena LIVE

O refugiată afgană a născut imediat ce avionul a aterizat pe o baza aeriană germană. Tânăra a adus pe lume o fetiță, în depozitul de marfă

O refugiată afgană a născut o fetiță imediat după ce a avionul în care a reușit să se urce la Kabul a aterizat pe baza aeriană Ramstein din Germania, au trasmis Forțele Aeriene SUA pe rețelele sale sociale.

De la 22.08.2021, 07:34
O refugiată afgană a născut imediat ce avionul a aterizat pe o baza aeriană germană Air Mobility Command

Într-un mesaj publicat pe Twitter, duminică, Comandamentul SUA pentru Mobilitate Aeriană a transmis că femeia a intrat în travaliu la bordul unui avion de transport C-17 în timpul celei de-a doua etape a călătoriei sale, departe de țara controlată de talibani, scrie CNN.

Forțele aeriene americane au declarat că mama a început să aibă complicații în timp ce aeronava se afla la altitudinea de zbor, de obicei peste 8.534 metri, din cauza presiunii mai mici a aerului din avion.

„Comandantul aeronavei a decis să coboare la altitudine pentru a crește presiunea aerului din aeronavă, ceea ce a contribuit la stabilizarea și salvarea vieții mamei”.

Odată ce avionul a ajuns la sol, la baza Ramstein, personalul Grupului Medical al Forțelor Aeriene a asistat la nașterea bebelușului în depozitul de marfă al C-17. Mama și bebelușul au fost apoi transportați la o unitate medicală din apropiere, unde se află în stare bună.

De la sfârșitul lunii iulie, 22.000 de persoane au fost evacuate din Afganistan, potrivit unui oficial american. Dintre aceștia, 17.000 au fost evacuați începând din 14 august. Vineri, Forțele Aeriene au declarat că unul dintre zborurile sale C-17 din Afganistan a stabilit un record pentru numărul de persoane transportate vreodată la bordul aeronavei.

Un zbor din 15 august despre care Forțele Aeriene au transmis, inițial, că transporta 640 de persoane, avea, de fapt, 823 de refugiați la bord, a declarat Comandamentul Mobilității Aeriene într-un mesaj publicat pe Twitter. Numărul inițial nu i-a inclus și pe cei 183 de copii de la bord.

Ți-a plăcut acest articol?

afganistan ramstein avion nastere talibani aeroport kabul refugiati
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024