OMS: Este prematur să ne gândim că am putea scăpa de coronavirus până la finalul anului
Deși răspândirea coronavirusului pare a fi ținută sub control datorită măsurilor restrictive și a campaniilor de vaccinare, este prematur să ne gândim că am putea scăpa de acest virus până la finalul anului, avertizează Michael Ryan, directorul programelor de urgență din cadrul OMS.
De Redactia Observator la 02.03.2021, 11:07- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Fostul chirurg irlandez a declarat că vaccinarea persoanelor vulnerabile, inclusiv a cadrelor medicale, ajută sistemul medical copleșit în urma numărului mare de pacienți internați în stare gravă, scrie The Guardian.
“Este prematur să ne gândim că am putea scăpa de pandemie până la finalul anului”, potrivit medicului.
Organizația Mondială pentru Sănătate avertizează că pandemia de COVID-19 nu este neapărat cea mai gravă.
“Dacă vaccinarea va avea un impact asupra transmisibilității virusului, atunci cred că putem fi siguri că ne îndreptăm spre controlarea acestei pandemii”.
Numărul cazurilor de infectare la nivel global a crescut săptămâna trecută, pentru prima dată în două luni. Tot mai multe cazuri au fost raportate pe continentul american, în Europa, Asia și în zona Mediteranei de Est.
“Este o situație dezamăgitoare, dar nu surprinzătoare”, a declarat directorul programelor de urgență din cadrul OMS. “Lucrăm pentru a înțelege mai bine modul de transmitere. O parte a noilor cazuri se datorează relaxării restricțiilor anti-COVID, măsurilor sanitare, apariției noilor tulpini, iar oamenii lasă garda jos".
"Dacă statele se bazează doar pe vaccin, fac o mare greșeală”.
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom, a subliniat că există o inegalitate privind accesul la vaccinul anti-covid.
“Este regretabil că unele țări continuă să prioritizeze vaccinarea tinerilor și a adulților sănătoși în locul cadrelor medicale sau a persoanelor vârstnice. Statele nu sunt într-o competiție, este o cursă comună împotriva coronaviruslui”.