ONU: Gruparea Stat Islamic, "o mişcare diabolică" ce poate provoca un genocid
Acţiunile grupării teroriste Stat Islamic pot duce la un genocid în Orientul Mijlociu, a avertizat joi Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Zeid Raiad al-Hussein
De Redactia Observator la 16.10.2014, 17:49- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Acţiunile grupării teroriste Stat Islamic pot duce la un genocid în Orientul Mijlociu, a avertizat joi Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Zeid Raiad al-Hussein
"Statul Islamic este antipodul total a tot ceea ce este legat de drepturile omului. Această grupare sunnită teroristă ucide, torturează şi violează, ideea sa de dreptate se reduce la asasinate. Ea nu cruţă pe nimeni, nici femei, nici copii, nici bătrâni, nici bolnavi, nici răniţi. Niciun grup religios sau etnic nu este în siguranţă", a declarat comisarul ONU la Geneva, relatează RIA Novosti, potrivit Agerpres.
Statul Islamic este "o mişcare diabolică" ale cărei acţiuni pot duce la un genocid în Orientul Mijlociu, a adăugat reprezentantul Naţiunilor Unite.
Ministrul american al apărării, Chuck Hagel, descria nu demult gruparea jihadistă sunnită, ce a ajuns să controleze teritorii întinse din Irak şi Siria, ca fiind mai mult decât o organizaţie teroristă, ea reunind ideologia islamistă radicală şi acţiunea militară.
În ceea ce priveşte finanţarea, gruparea este considerată drept cea mai bogată mişcare teroristă activă la ora actuală în lume. Ea însăşi susţine că deţine fonduri de circa două miliarde de dolari.