"Pandemia ascunsă": nu mai puţin de 1,5 milioane de copii din întreaga lume au pierdut un părinte sau un bunic din cauza Covid 19. Numărul va creşte
Unul dintre efectele negative ale pandemiei, care a trecut aproape neobservat, este cel al copiilor care şi-au pierdut o rudă apropiată din pricina Covid 19. Un studiu Lancet arată cifre îngrijorătoare.
De Redactia Observator la 21.07.2021, 15:55- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Conform studiului, nu mai puţin de 1,5 milioane de copii din întreaga lume au pierdut în ultimele 14 luni un părinte, un bunic sau o rudă apropiată. Cercetătorii cer autorităţilor să se implice urgent şi să dezvolte servicii sociale de asistenţă pentru aceşti copii de care nu mai poate avea grijă nimeni.
Studiul are la bază rata de mortalitate din 21 de ţări, ţări în care s-au înregistrat 77% din decesele globale cauzate de Covid 19. Printre aceste ţări se regăsesc şi cinci din Uniunea Europeană: Polonia, Germania, Spania, Italia şi Franţa. Conform studiului Lancet, un milion de copii au fost nevoiţi să se confrunte cu decesul a unuia sau a ambilor părinţi, iar 500.000 de copii şi-au pierdut un bunic sau o altă rudă apropiată care trăia cu ei în aceeaşi casă şi care avea grijă de ei.
"La fiecare două decese de Covid 19 din întreaga lume, un copil este lăsat să se confrunte cu moarte unui părinte. Până la data de 30 aprilie 2021, 1,5 milioane de copii au trecut prin această experienţă tragică, în condiţiile în care sunt 3 milioane de decese de Covid 19 la nivel mondial. Iar numărul este aşteptat să crească pe măsură ce pandemia va continua", a declarat pentru euractiv.com Susan Hillis, unul dintre cercetătorii care au lucrat la acest studiu.
Înainte de pandemie, era raportat un număr de 140 de copii orfani la nivel mondial. Cercetătorii trag un semnal de alarmă şi cer implementarea urgentă a unor măsuri care să-i ajute pe aceşti copii. Rămăşi fără părinţi, bunici sau alte rude apropiate care să aibă grijă de ei, aceşti copii riscă să dezvolte anumite boli, pot fi abuzaţi fizic sau exploataţi sexual.