Papa Francisc, mesaj audio redat în Piaţa Sfântul Petru: "Dumnezeu să vă binecuvânteze". Cum se simte suveranul Pontif
Emoţie mare la Vatican! Vocea Papei Francisc a răsunat pentru prima dată în ultimele trei săptămâni. Într-un mesaj audio redat în Piaţa Sfântul Petru, suveranul Pontif le-a mulţumit credincioşilor că s-au rugat pentru el. Vaticanul a anunţat că starea de sănătate a Papei e mai bună în comparaţie cu ultimele zile.
De Redactia Observator la 07.03.2025, 09:21"Vă mulţumesc din suflet că vă rugaţi pentru sănătatea mea în Piaţa Sfântul Petru. Vă însoţesc de aici. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi Fecioara Maria să vă protejeze. Vă mulţumesc", a spus Papa Francisc.
A fost mesajul copleşitor care a stârnit ropote de aplauze aseară în piaţa Sfântul Petru din Vatican. Pentru prima dată în ultimele trei săptămâni, credincioşii auzit vocea Papei Francisc.
"Vocea Papei Francisc a fost o surpriză foarte plăcută pentru cele câteva sute de persoane care s-au adunat aici, în Piaţa Sfântul Petru, pentru rugăciunea nocturnă. Papa Francisc a înregistrat acest mesaj audio la Spitalul Gemelli din Roma", spune Philip Crowther, reporter.
Starea de sănătate a suveranului Pontif
Papa Francisc a părut însă slăbit şi obosit. Totuşi, Vaticanul a anunţat că starea de sănătate a suveranului pontif e mai bună în comparaţie cu ultimele zile.
"Însă, spun medicii, prognosticul rămâne rezervat. Asta înseamnă, pur şi simplu, că Papa nu este încă în afara pericolului", spune Philip Crowther, reporter.
Acum trei zile, Papa a suferit două crize respiratorii acute şi avut din nou nevoie de ventilaţie mecanică. Diagnosticat cu dublă pneumonie, Şeful Bisericii Catolice nu a mai fost văzut în public de 3 săptămâni, iar tot mai multe voci vorbesc de o posibilă demisie. Spitalizarea sa a stârnit îngrijorări serioase în întreaga lume, mai ales că în ultimii ani, suveranul Pontif a avut diferite intervenţii chirurgicale abdominale şi la colon.