Parisul și Madridul fac scut împotriva lui Elon Musk. Sanchez a pus piciorul în prag: "Ne atacă deschis instituţiile, incită la ură"
Tandemul format din preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, şi cel mai bogat om de pe planetă, Elon Musk, provoacă un cutremur pe scena politică în toată lumea. După retorica tot mai expansionistă a republicanului, mai mulţi şefi de stat au ieşit public şi au criticat declaraţiile. Iar Parisul şi Madridul cer direct Comisiei Europene să-l sancţioneze pe Elon Musk, care încearcă să influenţeze alegătorii din Germania.
De Redactia Observator la 09.01.2025, 21:12- Power Couple, premiera sezonului 2, din 13 ianuarie, Luni, Marți și Miercuri 20:30, la Antena 1 și în AntenaPLAY
- Cristian Pîrvulescu, despre indecizia Coaliției în cazul lui Crin Antonescu: "Este evident că PSD dorește să aibă un candidat"
La doar câteva ore după ce Donald Trump a spus că vrea să schimbe numele Golfului Mexic în "Golful Americii", preşedinta Mexicului a prezentat public o hartă de la 1821, a Primului Imperiu Mexican, care conţinea teritorii ce astăzi fac parte din Statele Unite.
"Evident, Golful Mexic este un nume recunoscut de Naţiunile Unite, de ce să nu numim (n.r. - Statele Unite) America Mexicană. Sună bine, nu?", a spus Claudia Sheinbaum.
Fiul lui Donald Trump, în vizită în Groenlanda
În acest timp, fiul republicanului, Donald Trump Jr, era într-o vizită privată în Groelanda, insula bogată în resurse şi cu o poziţie strategică în Atlantic pe care tatăl său a pus ochii.
Trump Jr a scris că s-a simţit minunat, iar oamenii din Groelanda vor să facă parte din Statele Unite. Anterior, preşedintele ales declara că nu exclude o intervenţie militară ca să anexeze regiunea. Secretarul de Stat Antony Blinken crede că ameninţările nu vor fi puse in practică. "Ideea exprimată în legătură cu Groenlanda evident nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va întâmpla", a spus Antony Blinken, secretarul de stat american.
Între timp, liderii europeni critică inclusiv cererea republicanului ca ţările NATO să cheltuiească 5 la sută din PIB pentru apărare. "Principiul inviolabilităţii frontierelor se aplică fiecărei ţări, indiferent dacă se află la est sau la vest de noi şi fiecare trebuie să-l respecte, chiar dacă este o ţară mică sau un stat foarte puternic", a declarat Olaf Scholz, cancelarul Germaniei.
Cutremur la nivel european provoacă şi Elon Musk, şeful Tesla
Franţa şi Spania au cerut direct Comisiei Europene să ia poziţie şi să-l sancţioneze pe miliardar, după ce şi-a arătat susţinerea pentru partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania şi a fost acuzat că incearcă să-şi folosească platforma X pentru a influenţa opinia publică.
"Internaţionala reacţionară condusă de cel mai bogat om de pe planetă, ne atacă deschis instituţiile, incită la ură şi sprijină moştenitorii nazismului la următoarele alegeri din principalul motor economic al Europei (n.r. - Germania)", a spus Pedro Sánchez, premierul spaniol.
Elon Musk a pus ochii şi pe Marea Britanie, chiar dacă nu mai este membră a Uniunii Europene, arată o analiză a publicaţiei Financial Times. Jurnaliştii britanici avertizează că miliardarul vrea să-şi folosească influenţa şi platforma de social media ca să-l înlăture pe premierul Keir Starmer de la conducerea ţării.