Patru muncitori de la Fukushima au fost stropiţi cu apă radioactivă în timp ce curăţau instalaţia centralei. Doi dintre ei au fost duşi la spital
Patru muncitori de la centrala nucleară Fukushima au fost stropiţi cu apă care conţinea materiale radioactive, iar doi dintre ei au fost duşi la spital ca măsură de precauţie, potrivit operatorului centralei, citat de The Guardian.
De Redactia Observator la 27.10.2023, 12:03Incidentul evidenţiază pericolele cu care se confruntă încă Japonia în procesul de dezafectare a centralei. Reactorul a fost scos din funcţiune de un tsunami imens în 2011, în cel mai grav dezastru atomic din lume de la Cernobîl, în 1986.
Cinci muncitori curăţau ţevile de la sistemul de filtrare a apelor uzate pentru a fi eliberate în mare, când doi dintre ei au fost stropiţi, după ce un furtun s-a desprins accidental, potrivit unui purtător de cuvânt al operatorului Tepco.
Alţi doi au fost contaminaţi în timp ce curăţau scurgerea, a adăugat purtătorul de cuvânt. Nivelurile de radiaţii la cei doi bărbaţi spitalizaţi au fost de cel puţin 4 becquereli pe centimetru pătrat, prag considerat sigur. "Ni s-a spus că starea celor doi muncitori spitalizaţi este stabilă", a declarat purtătorul de cuvânt al Tepco.
Acesta a precizat că cei doi vor rămâne în spital timp de "aproximativ două săptămâni" pentru examene de control şi că societatea analizează modul în care s-a produs accidentul, revizuind totodată măsurile pentru a preveni repetarea acestuia.
Doi dintre muncitor rămân în spital
Incidentul a avut loc la câteva zile după ce Tepco a finalizat eliberarea unui al doilea lot de apă uzată de la centrală şi în timp ce inspectorii Naţiunilor Unite au vizitat instalaţia pentru o evaluare a siguranţei.
Tepco a început să pompeze peste 1 milion de tone de apă în mare, la 24 august, atrăgând critici din partea Chinei şi a comunităţilor locale de pescari, îngrijorate de daunele aduse reputaţiei capturilor lor.
Apa este tratată pentru a elimina majoritatea substanţelor radioactive, dar conţine tritiu, un izotop al hidrogenului care nu poate fi separat cu uşurinţă din apă.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică susţine opinia Tokyo că apa eliberată este inofensivă, însă China şi Rusia au criticat eliberarea şi au interzis importurile de fructe de mare japoneze.
Eliberarea apei, echivalentă cu 540 de bazine olimpice de înot, este menită să elibereze spaţiu pentru sarcina mult mai periculoasă de îndepărtare a combustibilului radioactiv şi a molozului din cele trei reactoare afectate.