Patru persoane au murit, printre care şi un bebeluş, după ce un fost trăgător de elită a dechis focul în Florida
Patru persoane, printre care un bebeluş, au murit, după ce un fost trăgător de elită al armatei americane a deschis focul în centrul statului Florida.
De Monica Palade la 06.09.2021, 10:50Suspectul, identificat ca Bryan Riley, a omorât un bărbat de 40 de ani, o femeie de 33 de ani şi pe fiul de trei luni al acesteia, precum şi pe bunica bebeluşului, în vârstă de 62 de ani, într-o zonă rezidenţială din comitatul Polk, în Florida, potrivit poliției locale.
Atacatorul era drogat
Bărbatul de 33 de ani a mai rănit o fetiţă de 11 ani, înainte de a se preda poliţiei după un schimb de focuri intens, potrivit AFP. Veteran al războaielor din Irak şi Afganistan, bărbatul a declarat poliţiei că a luat metamfetamină.
Rănit în timpul schimbului de focuri, fostul trăgător de elită a fost transportat de urgenţă la un spital local, unde a încercat din nou să îi atace pe poliţişti şi a fost nevoie să fie sedat. Ulterior, bărbatul a fost transferat într-o închisoare locală. Deocamdată nu se cunoaşte motivul atacului.