Descoperire arheologică împresionantă în Peru. 18 schelete umane vechi de peste o mie de ani
Descoperire impresionantă în nordul statului Peru. Arheologii au găsit un sanctual ceremonial, vechi de peste o mie de ani. Locul a conservat 18 schelete umane şi oseminte de lamă, cel mai probabil sacrificate ca ofrande.
De Redactia Observator la 24.12.2018, 11:12Descoperire impresionantă în nordul statului Peru. Arheologii au găsit un sanctual ceremonial, vechi de peste o mie de ani. Locul a conservat 18 schelete umane şi oseminte de lamă, cel mai probabil sacrificate ca ofrande.
Dintre cele 18 schelete umane şase erau de femei, a anunţat presa din Peru.
"Această descoperire este legată de arhitectura ceremonială şi politică a culturii Huari sau Wari (anii 600 până în 1200 e.n.), originară din regiunea andină Ayacucho şi care s-a întins de la coastă până la pădurea din Cusco", a explicat arheologul Edgar Bracamonte.
Incinta ceremonială, în forma literei "D", a fost descoperită în Peru, în sanctuarul de la Santa Rosa. Aceasta fost construită între anii 800 şi 900 e.n., în provincia Chiclayo din regiunea Lambayeque (nord-est), potrivit acestuia.
Sanctuarul este construit din chirpici şi cărămizi din lut lipite între ele cu nămol. Au în interior şi la exterior 18 corpuri îngropate, şase fiind de femei şi 12 de bărbaţi, care, din primele informaţii, ar fi fost sacrificate.
"Modul în care au fost îngropaţi corespunde perioadei finale a civilizaţiei Huari din nord", a mai precizat cercetătorul.
Potrivit acestuia, una dintre aceste persoane a fost găsită decapitată şi cu mâinile legate şi ar fi aparţinut unei culturi din altă comunitate.
Oamenii de ştiinţă au descoperit şi ofrande de lame, obiecte din metal, caschete din lemn, linguri, roci vulcanice şi minerale din regiunea de nord.