Peste două milioane de musulmani din 160 de țări au fost în pelerinaj la Mecca, anul acesta
Mai mult de două milioane de musulmani din 160 de ţări au fost în pelerinaj la Mecca anul acesta. Credincioşii au înfruntat temperaturile de foc şi au înconjurat de şapte ori sanctuarul islamului, aflat in Arabia Saudită. Musumanii care îşi permit şi sunt sănătoşi trebuie să facă pelerinajul sfânt cel puţin o dată în viaţă. Anul acesta a fost primul după pandemie în care evenimentul religios a avut loc fără restricţii.
De Redactia Observator la 01.07.2023, 21:16Unul dintre cei cinci stâlpi ai Islamului, Hajj (pelerinajul) trebuie efectuat cel puţin o dată în viaţa unui musulman practicant care îşi poate permite. El constă dintr-o serie de ritualuri religioase efectuate pe parcursul mai multor zile în oraşul sfânt şi împrejurimile sale.
Primirea celor două pelerinaje musulmane principale, Hajj şi Umrah (micul pelerinaj), le conferă prestigiu şi legitimitate conducătorilor saudiţi. Multe tragedii, inclusiv busculade mortale, au marcat istoria Hajj-ului, dar niciun accident major nu a mai fost înregistrat din 2015.