Pfizer cere autorizare pentru vaccin Covid la copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 11 ani
Compania Pfizer va solicita autorizaţie şi pentru vaccinul său anti-COVID pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 11 ani. Iar dacă va fi aprobată, imunizarea celor mici ar putea începe din luna septembrie.
De Ema Schweninger la 05.05.2021, 13:41- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Anunţul vine la două zile după ce autorităţile americane au anunţat că și copiii de la 12 până la 15 ani ar putea fi vaccinaţi de săptămâna viitoare.
Vaccinul Pfizer pentru copii este în teste
Ema Schweninger, reporter Observator: "Compania Pfizer a început să testeze vaccinul pe copii de mai mult timp, au fost înrolaţi în testele clinice inclusiv bebeluşi de 6 luni, în momentul în care studiile clinice sunt terminate, compania cere autorizarea serului. Se estimează, într-adevăr, că pentru intervalul de vârstă 2-11 ani testele clinice vor fi gata în luna septembrie, iar în România va începe să fie administrat accest vaccin pentru această categorie de vârstă doar după ce Agenţia Europeană a MEdicamentului îl va autoriza. Desigur, minorii vor fi vaccinaţi doar cu acordul părinţilor. Ştim deja, de săptămâna viitoare va începe imunizarea copiilor şi adolescenţilor cu vârste între 12 şi 15 ani în SUA, iar în aceste momente, EMA autorizarea acestui vaccin şi pe teritoriul Europei, cel mai probabil va fi dată luna viitoare"
De asemenea, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat că a început evaluarea accelerată a unei cereri din partea Pfizer / BioNTech de a extinde utilizarea vaccinului său COVID-19 la tinerii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani. Miscarea vine în urma rapoartelor conform cărora SUA vor autoriza utilizarea sa pentru tineri, de săptămâna viitoare.
"Comitetul pentru medicamente umane (CHMP) al EMA va efectua o evaluare accelerată a datelor transmise de compania care comercializează Comirnaty, inclusiv rezultatele unui amplu studiu clinic în desfășurare care a implicat adolescenți de la vârsta de 12 ani, pentru a decide dacă recomandă extinderea indicației", a transmis EMA.