Planeta se topeşte sub un val de căldură ''ca în Infern''. Zonele unde s-au înregistrat cele mai mari temperaturi din ultimii 100 de ani
Pare că lumea întreagă intră în epoca de foc şi vijelii. Planeta e răvăşită de furtuni, inundaţii, incendii şi recorduri absolute de temperatură. În anumite zone de pe glob se înregistrează cele mai mari temperaturi din ultimii 100 de ani şi luna aceasta au fost cele mai şapte calde zile consecutive din istorie. Alte părţi sunt biciuite de ploi puternice şi viituri. Culegem ce am semănat, spun experţii: schimbările climatice duc la fenomene meteo extreme.
De Redactia Observator la 08.07.2023, 20:05De două zile, Nordul Spaniei este devastat de ploi torenţiale şi inundaţii. Viiturile au distrus tot în cale, în Zaragoza. Mai multe persoane s-au urcat disperate în copaci sau pe maşini pentru a se feri din calea apelor. Altele au fost cărate pe braţe de pompieri din mijlocul şuvoaielor.
"Maşina este distrusă, plină de mizerii, plăcuţa de înmatriculare e făcută ca un acordeon. Nu poate nimeni să stea în calea apei."
6 iulie, cea mai caldă zi din istorie
Vremea extremă din aceste zile este abia începutul şi vom intra în epoca recordurilor: sunt cele mai ridicate temperaturi din ultimii 100 de ani, iar în Europa, 6 iulie a fost cea mai caldă zi din istorie.
- Furia naturii loveşte România: O comună din Braşov, înghiţită de ape după 12 ore de ploi torenţiale. De...
- 6 iulie, cea mai călduroasă zi din istoria măsurătorilor. De vină ar fi creşterea temperaturii oceanelor
- Vremea 10 iulie - 7 august 2023. Urmează un nou val de căldură cu temperaturi de aproape 40 de grade, în sudul...
Sarah Kapnick, Administrația Națională Oceanică și Atmosferică: Vom continua să doborâm recorduri, în contextul schimbărilor climatice, până în punctul în care emisiile de gaze cu efect de seră nu se mai acumulează în atmosferă.
Studiile arată că temperatura maximă suportată de corpul uman este cuprinsă între 40 şi 50 de grade Celsius, temperatură la care s-a ajuns deja în mai multe părţi ale planetei. Canada fierbe şi ea.
"Nu pot să dorm în camera mea. E prea cald, e sus şi dorm în subsol. Am astm, iar aerul este prea greu de respirat pentru plămânii mei. Iar căldura te topeşte cu totul."
Daniel Johnson, profesor universitar: Limitaţi numărul activităţilor afară. Nu vă expuneţi foarte mult soarelui, iar dacă este necesar să lucraţi afară, încercaţi să evitaţi intervalul orar cuprins între 10:00 şi 16:00. Să nu lăsaţi niciodată copiii sau animalele în maşini parcate.
Şi Statele Unite ale Americii se topesc sub un val de căldură ca în Infern. Doar în Dallas, 250 de persoane au avut probleme de sănătate din cauza căldurii în ultimele 2 luni, iar în Texas, 10 copii au murit uitaţi în maşini, în soare.