Descoperire MACABRĂ în Brazilia: Cadavrul ambasadorului Greciei, găsit într-o maşină incendiată. Kyriakos Amiridis dispăruse fără urmă de trei zile
Corpul neînsufleţit al ambasadorului Kyriakos Amiridis, încă neidentificat oficial, se afla într-o maşină arsă, descoperită într-un cartier suburban al oraşului, în care diplomatul a fost văzut ultima dată. Numerele vehiculului corespund cu cele ale maşinii închiriate de ambasador.
De Redactia Observator la 30.12.2016, 09:24Corpul neînsufleţit al ambasadorului Kyriakos Amiridis, încă neidentificat oficial, se afla într-o maşină arsă, descoperită într-un cartier suburban al oraşului, în care diplomatul a fost văzut ultima dată. Numerele vehiculului corespund cu cele ale maşinii închiriate de ambasador.
În vârstă de 59 de ani, diplomatul, fost consul la Rio, era căsătorit cu o cetăţeană braziliană, cea care i-a şi semnalat dispariţia. Nici ambasada Greciei, nici ministerul brazilian de externe nu au comentat incidentul.
Diplomatul elen a dispărut în urmă cu trei zile, fiind văzut pentru ultima dată într-o suburbie săracă din Rio de Janeiro. Totuşi, o reprezentantă a misiunii diplomatice a explicat anterior că ambasadorul nu este dispărut, ci doar în vacanţă.
Ambasadorul Kyriakos Amiridis (59 de ani) a dispărut după ce a părăsit luni noaptea locuinţa unor prieteni ai soţiei sale braziliene, care este situată într-o suburbie săracă şi violentă a metropolei Rio de Janeiro.
- A murit Jean Pădureanu. Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa avea 80 de ani şi a fost cel mai longeviv...
- COD PORTOCALIU la Beijing! Capitala chineză, PARALIZATĂ timp de trei zile din cauza unui nou val de smog (VIDEO)
- Imagini SPECTACULOASE de pe LITORAL. ALERTĂ, marea este FURIOASĂ, valuri de OPT metri!
Totuşi, soţia a anunţat abia după două zile dispariţia ambasadorului grec.
Un inspector de poliţie a susţinut anterior că este puţin probabil că ambasadorul grec a fost răpit pentru răscumpărare.
”Urmărim mai multe piste, dar nu şi aceasta. Dacă ar fi fost o răpire, atunci răpitorii ne-ar fi contactat până în acest moment”, a declarat Evaristo Pontes.
Anterior, Amiridis a ocupat funcţia de consul general al Greciei în Rio de Janeiro şi a condus misiunea diplomatică elenă din Libia.