Popeye, rusul care şi-a injectat braţele, învins la MMA în doar 3 minute
Popeye, rusul care a devenit faimos pentru braţele sale atipice, a fost învins în doar 3 minute, în timpul unei lupte de MMA.
De Larisa Andreescu la 22.10.2019, 18:06Popeye, rusul care a devenit faimos pentru braţele sale atipice, a fost învins în doar 3 minute, în timpul unei lupte de MMA.
Pe numele său real, Kiril Tereshin, în vârstă de 23 de ani, a devenit cunoscut în mediul online după decizia de a-şi umfla braţele, asemenea personajului din desene animate, Popeye Marinarul.
Popeye nu a renunţat să folosească synthol, în ciuda avertismentelor primite de la doctori despre riscurile severe privind sănătatea sa, ba chiar temerea că braţele sale ar putea fi amputate.
Rusul Popeye, bătut în 3 minute la MMA
„Culturistul”, cunoscut în ţara de origine ca „Bazooka Arms” a decis să lupte în MMA, iar în primul meci din carieră s-a duelat cu Oleg Mongol, un blogger din Rusia în vârstă de 43 de ani, cu peste 690.000 de abonaţi în mediul online.
Lupta nu a durat mult, Popeye fiind învins după doar trei minute, deşi spectatorii au recunoscut că a avut ş iel câteva lovituri bune în debutul partidei.
Potrivit The Sun, MMA este al doilea sport pe care Popeye îl încearcă, după ce a participat şi în campionatul de dat palme din Rusia, de al începutul anului. Atunci a fost pus la pământ în urma unei lovituri primite de Vasiliy "Galusca" Kamotskiy
Nu este un secret nici faptul că înjecţiile cu synthol i-au agravat sănătatea. Acum, rusul încearcă să facă rost de bani cu ajutorul celebrităţii tocmai pentru a se opera în acest sens.
Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și