POVESTEA submarinului rusesc care nu ar fi trebuit să se scufunde vreodată: Misterul morţii celor 118 oameni de la bord nu a fost încă elucidat (FOTO, VIDEO)

În 1992, ruşii au început să lucreze la un submersibil care să nu poată fi scufundat şi pe care îl doreau cel mai mare submarin din dotarea marinei ruseşti.

De Redactia Observator la 11.10.2016, 19:18

Galerie (3)

Mărturia lui Adrian Marţian, milionarul acuzat că şi-a răpit cei trei copii. DETALII la Observator 12:00, la Antena 1
Asia Express continuă cu o nouă etapă Sâmbătă și Duminiă 20:00, Luni și Miercuri de la 20.30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
POLITICO: O hotărâre judecătorească fără precedent, "în stilul Putin", zguduie alegerile din România

În 1992, ruşii au început să lucreze la un submersibil care să nu poată fi scufundat şi pe care îl doreau cel mai mare submarin din dotarea marinei ruseşti.

Submarinul Kursk a făcut parte din programul 949A Antey. Dotat cu două reactoare nucleare și 22 de rachete balistice, era cel mai mare submarin din clasa Oskar II, având o lungime de 155 de metri şi cântărind 18.000 de tone. Construit din materiale speciale, putea fi cu greu detectat prin sistemul MAD (Magnetic Anomaly Detection).

Mastodontul, finalizat în 1994, a fost apoi recepționat de Marina rusă şi repartizat Flotei Nordice, iar în 1999 a efectuat o misiune de recunoaștere în Mediterană, în timpul campaniei de bombardamente a NATO asupra Iugoslaviei. În urma acestei misiuni, căpitanul Ghenadi Liacin a fost distins cu titlul de Erou al Rusiei.

Ziua fatidică

La 12 august 2000, la bordul submarinului s-a produs o explozie sau explozii cu o forță de 100 kg TNT, provocând un miniseism, înregistrat de staţiile din Norvegia.

La momentul exploziei, toate trapele care separau compartimentele submarinului erau deschise, ceea ce a determinat scufundarea rapidă în Marea Barents, la o distanță de 175 km de orașul Severomorsk și la o adâncime de 108 metri (lungimea la vaterlinie fiind de 154 metri).

Câțiva oameni de la bord au reușit să se refugieze într-un compartiment, dar au decedat la câteva ore după accident. Toți cei aflați la bord, 118 suflete, și-au pierdut viața.

Cauza oficială a accidentului

Procurorul general al Rusiei, Vladimir Ustinov, a prezentat, la 26 iulie 2002, rezultatele definitive ale anchetei în cazul catastrofei de pe Kursk, confirmând că submarinul rusesc s-a scufundat în urma exploziei unei torpile din compartimentul din față al submarinului.

Majoritatea membrilor echipajului au fost uciși de explozie, dar 23 au supraviețuit aproximativ opt ore de la producerea ei, murind apoi asfixiați din cauza incendiului izbucnit la bordul submarinului.

Teoria conspiraţiei

Aşa cum se întâmplă de obicei în cazul unor tragedii învăluite în mister, nici de data aceasta nu au lipsit apariţia unor alte versiuni privind cauza tragediei.

Unele dintre acestea sunt:

• explozia unei mine din timpul războiului

• "ciocnirea" cu un submarin american în urmă cărei a exploadat torpila în interior

• torpilarea de către un submarin american

• "urma" cecenă - singurul civil de pe navă avea numele Mamed Gadjiev și era constructorul principal la uzina militară Dagdizeli (producătoare de torpile)

• furtul metalelor prețioase din dispozitivele de ardere (fără flacără) a hidrogenului care se elimină de la acumulatoare.

Cronologia evenimentelor și situațiile care pun la îndoială versiunea oficială:

La 11 august, după încărcarea munițiilor (torpilelor și rachetelor), submarinul K-141 iese în mare pentru a participa la manevre ale Flotei de Nord având ca sarcină lansarea torpilelor și rachetelor în cadrul manevrelor.

12 august, ora 11:30:42. În raionul manevrelor o stația seismologică norvegiană fixează un cutremur cu magnitudinea de 1,5 baluri, la ora 11:32:57 - al doilea (3,5 baluri) ce are echivalentul exploziei a 1-2 tone de trotil.

12 august ora 23:00. K-141 nu reia legătura cu comandamentul, fapt care implicit duce la declararea statutului de accident al navei;

• 13 august ora 00:55. ofițerul de serviciu operativ ordonă plecarea spre raionul accidentului a navei de salvare "Mihail Rudnițkii" (cu două mini submarine).

Recuperarea epavei

Pe 10 octombrie 2016 s-au împlinit 15 ani de la momentului în care epava submarinului nuclear rus Kursk a fost adusă la țărm de către barja Giant-4, la mai mult de un an de la scufundarea sa pe fundul Mării Barents.

În urma unor serii de negocieri, la 19 mai 2001, Rusia a semnat proiectul pentru scoaterea la suprafață a submarinului nuclear, cu societatea olandeză "Mammoet Transport BV", compania "Rubin", în colaborare cu scafandri și tehnicieni norvegieni și britanici. Firma rusă de proiectare "Rubin", cea care a construit Kursk, a participat, de asemenea, la elaborarea proiectului.

La operațiunile de salvare a submarinului nuclear rus Kursk au participat nava "Mayo" și barja Giant-4.

Operațiune demnă de Cartea Recordurilor

Nava norvegiană "Mayo" a plecat, la 6 iulie 2001, din Aberdeen (Scoția) spre Marea Barents pentru a pregăti recuperarea submarinului nuclear, care s-a scufundat la 12 august 2000. "Mayo", care avea la bord 16 scafandri și era dotat cu cele mai sofisticate echipamente subacvatice, a efectuat o operațiune fără precedent de aducere la suprafață a submarinului.

Întreaga operațiune a fost demnă de Cartea Recordurilor: nimeni nu a mai încercat până la acea dată să ridice din adâncurile uneia dintre cele mai nesigure mări de pe pământ, de la o adâncime de 108 metri, un submarin de 18.000 tone, având la bord 22 de rachete balistice. Bugetul a fost pe măsură, 80 milioane dolari, iar operațiunea era planificată să dureze până la 20 septembrie 2001, data la care încep furtunile de toamnă.

La 15 iulie 2001, nava norvegiană "Mayo" a început operațiunea de ranfluare a submarinului, una dintre cele mai complexe acțiuni de acest gen care a durat până în octombrie 2001, fiind de multe ori întreruptă din cauza atât a condițiilor tehnice, cât și a celor meteorologice.

Spre mijlocul lunii septembrie, barja-ponton "Giant-4" de 35.000 de tone (140 m lungime și 36 m lățime), s-a poziționat deasupra submarinului. La 10 octombrie 2001, a ridicat cele 18.000 tone ale acestuia, cu ajutorul a 26 de cabluri de oțel cântărind fiecare 22 de tone, fiecare cablu fiind compus din 54 corzi de oțel cu un diametru de 18 mm fiecare. Submarinul Kursk a fost sprijinit de două pontoane gigantice. Ranfluarea propriu-zisă a fost controlată centimetru cu centimetru de ordinatoare și s-a desfășurat pe parcursul a 15 ore. La operațiune au participat nouă nave de luptă rusești și peste 4.500 de militari.

Întreaga structură — Giant-4, Kursk și pontoanele — a fost transportată, pe o distanță de 135 km până la șantierul din Rosliakovo, în apropierea portului Murmansk din nordul Rusiei, unde a ajuns la, la 20 octombrie 2001, și unde s-a desfășurat partea cea mai tristă a operațiunii, deschiderea sarcofagului colectiv cu corpurile neînsuflețite ale marinarilor.

Procesul de recuperare și identificare a cadavrelor marinarilor de pe submarinul nuclear Kursk s-a încheiat la 17 mai 2002, ultimul cadavru identificat fiind cel al căpitanului și comandantului submarinului, Ghenadi Liacin.

La 26 aprilie 2002, epava submarinului Kursk a părăsit docul Rosliakovo, pentru ultima sa călătorie, fiind transportată la șantierul naval Snezhnogorsk, unde a fost dezmembrată de specialiștii uzinei militare Nerpa. Combustibilul nuclear din submarin a fost descărcat, iar întregul echipament reprelucrat și vândut.

În memoria celor ce și-au pierdut viața în tragedia de pe submarinul Kursk, la 12 august 2002, la Moscova a fost inaugurat un monument de bronz, de cinci metri înălțime, reprezentând un marinar având la picioarele sale un submarin.

Observator Ştiri externe POVESTEA submarinului rusesc care nu ar fi trebuit să se scufunde vreodată: Misterul morţii celor 118 oameni de la bord nu a fost încă elucidat (FOTO, VIDEO)