Prăpăd în Mexic, după ce uraganul John a atins uscatul. Rafale de vânt de 195 km/h
Două persoane au murit în Mexic după ce Uraganul John a atins uscatul. Ele şi-au pierdut viaţa în locuinţele lor în urma unei alunecări de teren, spun oficialii. Pagubele lăsate în urmă de furia naturii nu sunt mici - casele au rămas fără acoperişuri, iar zeci de copaci au căzut pe drumuri după ce vântul a bătut şi cu 190 de kilometri pe oră. Meteorologii spun însă că, în mare parte, pericolul a trecut, iar uraganul a fost retrogradat în categoria furtunilor tropicale.
De Redactia Observator la 25.09.2024, 07:30John, care a atins uscatul cu forţa unui uragan de categoria 3 pe o scală cu cinci trepte, a provocat vânturi periculoase, valuri de furtună şi ploi abundente în această regiune. A trecut pe lângă localitatea Marquelia, din statul mexican Guerrero, cu vânturi de 193 km/h.
"Inundaţii periculoase vor continua să se producă de-a lungul coastei sudice a Mexicului în următoarele zile", a anunţat NHC, în pofida retrogradării uraganului în categoria furtunilor tropicale.
Preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador i-a îndemnat luni pe localnicii din regiunile afectate să se refugieze în zone mai înalte, accentuând faptul că prioritară este salvarea vieţilor omeneşti.
Autorităţile mexicane au decretat cod roşu pentru mai multe zone din statele Guerrero şi Oaxaca, unde precipitaţiile ar putea depăşi 250 mm, ducând la inundaţii severe şi alunecări de teren.